• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-18 17:14:40
  • Sursa:
Medvedev a spus care sunt conditiile pentru ca Rusia sa revina la masa negocierilor: „Trebuie sa inteleaga doua aspecte” Imagine

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a anunțat miercuri condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Ucraina, dar și comunitatea internațională pentru ca negocierile să fie reluate. Potrivit acestuia, ar trebui elaborate inclusiv noi norme internaționale. 

Fostul președinte rus, Medvedev, a scris pe canalul său de Telegram că Ucraina ar trebui să recunoască pierderea celor patru republici autoproclamate și anexate de Federația Rusă. Ca gest de bunăvoință, acesta a spus că s-ar declara mulțumit și cu „recunoașterea tacită” a „intrării” în componența Rusiei a teritoriilor din sud-estul Ucrainei 

„Pentru a începe noi negocieri este nevoie nu atât de înțelegerea ad litteram a principiilor dreptului internațional, cât acordul pe două aspecte legislative. În primul rând, vorbim despre recunoaștea (sau, cel puțin, acordul tacit) rezultatelor referendumurilor din fostele teritorii ale Ucrainei (n.red. cele patru regiuni anexate ilegal de Moscova) care fac parte din dreptul intern al Rusiei, din constituția ei. În al doilea rând, este nevoie de elaborarea unor norme internaționale speciale care să prevadă și situația creată, dar și viitorul relațiilor internaționale”  

Mai mult, Medvedev compară situația actuală cu cea de după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial: „Elaborarea normelor trebuie făcută la fel cum s-a întamplat, să spunem, în pregătirea Cartei ONU din 1945. De fapt, vorbim despre crearea unor noi reguli internaționale care să completeze actualul sistem de norme peremptorii (n.red. principii fundamentale ale dreptului internațional.)

De altfel, cu doar câteva zile în urmă, și purtătorul de cuvânt al Kremlinului declara că Rusia ar putea relua negocierile doar după ce Ucraina și-ar modifica legislația. 

Pe de altă parte, președintele ucrainean a declarat în mai multe rânduri că negocierile cu partea rusă s-ar putea relua doar fără Putin. 

Mai multe jafuri au fost comise în oraşul mexican Acapulco după ce această populară staţiune estivală a fost grav afectată miercuri de uraganul Otis, care a ucis 27 de persoane şi i-a făcut pe localnici să se confrunte cu o penurie de alimente şi de apă potabilă, informează Reuters.

Economie 2023-10-27 21:14:16

Mai multe județe din țară sunt sub avertizare cod roșu de vijelii, anunță meteorologii. Avertizarea anunță vijelii puternice, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină și ploi torențiale.

Economie 2023-07-26 18:01:09

Una dintre temerile care planează printre șoferii din România în acest moment este ce se întâmplă dacă le este lovită mașina de un șofer care are asigurare RCA la Euroins.

Economie 2023-03-21 12:34:21

Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a tras un semnal de alarmă, la emisiunea „În fața ta”, la Digi24, asupra „derapajelor fiscale din anii electorali”, din cauza cărora se ajunge la creşterea deficitului. Acesta a susţinut că „aşa ceva nu se întâmplă nicăieri în lumea civilizată”.

Economie 2024-09-21 18:45:29

Gărzile Revoluţionare, trupele care apără regimul islamic din Iran, au reţinut mai mulţi cetăţeni străini, inclusiv pe numărul doi al ambasadei Marii Britanii la Teheran, pentru presupuse acte de spionaj, a informat miercuri televiziunea iraniană de stat. Printre acuzațiile aduse se numără „prelevarea de probe de sol în zone restricţionate”, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Londra a dezmințit însă informația privind arestarea diplomatului său.

Economie 2022-07-07 15:42:11

Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Printre acestea se numără o subvenție la motorină, dar și acordarea de sprijin financiar pentru fermierii din sectorul vegetal, pentru crescătorii de vite de și pentru cei de porci și păsări. "Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească!", transmite Florin Barbu.

Economie 2024-01-30 12:03:26

Guvernul israelian a anunțat că gruparea teroristă Hamas a lansat asupra Israelului peste 7.400 de rachete, din 7 octombrie și până în prezent. Dintre acestea sistemul Iron Dome a interceptat peste 1.100 de rachete, informează The Guardian, care citează publicația Time of Israel.

Economie 2023-10-22 18:32:20

Ministerul de Externe al Chinei a respins luni plângerile Taiwanului privind zboruri repetate ale dronelor chinezești în apropierea insulelor controlate de Taipei, ceea ce a determinat Taiwanul să-i numească „hoți” pe chinezi, potrivit Reuters.

Economie 2022-08-29 18:25:34