Ivan Jdanov, un apropiat al lui Navalnîi care e în prezent șeful Fundației de Luptă Împotriva Corupției (o organizație înființată de fotul opozant al lui Putin) a declarat că „această promovare reprezintă „o recompensă personală de la Putin pentru tortură și crimă”.
În calitatea sa de adjunct al șefului direcției penitenciarelor, Boiarinev este direct responsabil de activitatea și modul de funcționare al închisorilor și coloniilor penitenciare din Federația Rusă.
Conform lui Vladimir Osecikin, fondatorul Gulagu.net, un ONG care monitorizează abuzurile din închisorile rusești, Boiarinev a intervenit de mai multe ori personal pentru a se „asigura” că Navalnîi va fi supus unui tratament dur. De asemenea, Boiarinev a supervizat metodele de tortură aplicate „prizonierilor politici” ruși și a fost de asemenea implicat în obținerea cu forța de mărturii din partea prizonierilor de război ucraineni care au admis că au comis genocid și au executat civili pentru a oferi Kremlinului o justificare pentru declanșarea războiului din Ucraina.
