Pe sectorul aval de Porţile de Fier, debitul Dunării creşte continuu, iar în opt localităţi dunărene, nivelul a depăşit cotele de inundaţie. Punctul maxim al debitului estimat de specialişti va fi atins joi când, la intrarea în ţară, Dunărea va avea aproximativ 13.500 de metri cubi pe secundă.
Prin urmare, hidrologii au prelungit avertizările. Un cod portocaliu de inundaţii a fost emis pentru sectorul Porţile de Fier – Călăraşi şi este valabil până pe 30 mai.
Hidrocentrala funcţionează la capacitatea maximă, iar lacul de acumulare de la Orşova a fost golit pentru ca localităţile din amonte de baraj să nu fie inundate în caz de viitură.
În mai toate zonele în care revărsarea fluviului a făcut probleme în alţi ani, digurile au fost întărite. Autorităţile spun că sunt pregătite să intervină cu materiale, echipamente şi personal.
