Europa va sărbători pe data de 6 iunie a 80-a aniversare a debarcărilor din Normandia din Ziua Z, care a dat startul operațiunii de eliberare a Europei în 1944. Însă, mai există o aniversare importantă anul acesta care nu va fi sărbătorită pentru că reprezintă un mare eșec pentru Europa: votul din Adunarea Națională a Franței care a distrus proiectul Comunității Europene pentru Apărare în 1954. În locul ei, securitatea europeană a fost construită în jurul alianței NATO conduse de SUA. Dar, în timp ce președintele rus Vladimir Putin avansează din est, iar candidatul la alegerile prezidențiale din America, Donald Trump, amenință să se retragă din vest, ideea unei Europe care se poate apăra singură a revenit din nou în centrul atenției, scrie The Guardian.
Circumstanțele istorice de acum 70 de ani erau foarte diferite de cele din prezent, dar există și câteva asemănări interesante. Ca și acum, principalul motiv care a stat la baza acestei inițiative era agresiunea rusească. La fel ca acum, un alt factor de influență a fost dorința Statelor Unite de a se concentra asupra pericolelor care veneau din partea Chinei în Asia – în cazul acesta, războiul din Coreea, care începuse în 1950.
Tot la fel ca acum, o problemă principală era rolul militar pe care îl va juca Republica Federală Germania. Prim-ministrul francez de la acea vreme, Pierre Mendes France, a rezumat motivele pentru care parlamentul său a respins tratatul comunității europene pentru apărare: „prea multă integrare și prea puțină Anglie”.
Astăzi, un proiect european de apărare nu ar fi o singură instituție centralizată a Uniunii Europene. Acela a fost drumul refuzat acum 70 de ani. În schimb, ar fi vorba despre o comunitate de apărare cu „c” mic și „a” mic, care ar conecta capacitățile naționale, bilaterale și europene la centrul militar operațional al NATO.
Structurile europene de securitate din acest moment sunt incredibil de complicate și, în același timp, foarte simple.
Rezultatul mai multor inițiative pentru întărirea apărării europene este o junglă impenetrabilă de acronime și pseudonime: Cum va lucra SHAPE cu CJEF și JEF, luând în considerare declarația de la St. Malo, acordul „Berlin Plus”, Pesco, EDF, EPF, Asap și EDIRPA?
În același timp, totul este foarte simplu: la 80 de ani după Ziua Z, Europa încă depinde de SUA pentru apărare. Într-o formă mai lungă, Europa depinde de NATO pentru apărarea sa, iar NATO depinde de credibilitatea garanției Statelor Unite vizavi de articolul 5.
Credibilitatea este la fel de importantă pentru descurajarea inamicilor precum este încrederea pentru piețele financiare. Strict vorbind, articolul 5 obligă un membru NATO să „acționeze așa cum crede că este necesar, inclusiv prin utilizarea forței armate”, atunci când un aliat este atacat.
În ce situație se va găsi Europa dacă președintele Trump nu va considera „necesar” să apere Estonia? Sau, înainte de asta, dacă Putin face o nouă greșeală, la fel cum a făcut în cazul Ucrainei, și consideră că SUA nu va face nimic ca să apere Europa?
Șocul care are cele mai mari șanse să se petreacă în cazul revenirii lui Trump la Casa Albă ar fi ca el să abandoneze Ucraina în lupta contra Rusiei. Europa trebuie să livreze cât mai urgent muniție și arme în cantități mai mari decât a făcut-o până acum și să pregătească armata ucraineană așa încât Kievul nu doar să își apere teritoriul pe care îl controlează în acest moment, dar să reușească să întoarcă soarta războiului în favoarea sa în 2025.
Acesta ar trebui să fie obiectivul Europei chiar dacă Trump oprește complet sprijinul american pentru ucraineni și încearcă să ajungă la un acord cu Putin fără a lua în considerare poziția Ucrainei.
Apărarea Ucrainei este și apărarea Europei, scrie Foreign Policy. Putin a exprimat clar faptul că ambițiile sale se extind dincolo de granițele Ucrainei.
În al doilea rând, Europa trebuie să facă mai mult pentru a-și mări propriile sale capacități de apărare. Spre deosebire de primul mandat al lui Trump, al doilea este pregătit cu mult mai multă atenție și cu planuri gândite de thinktank-uri care susțin politicile lui Trump.
Proiectul de tranziție prezidențială din 2025 al Heritage Foundation are următorul obiectiv: „transformarea NATO așa încât aliații Statelor Unite să fie capabili să desfășoare cea mai mare parte a forțelor convenționale necesare pentru a descuraja Rusia”, în timp ce SUA va pune la dispoziție arsenalul său nuclear și alte „capacități selecte” în scop de descurajare, dar își va reduce prezența militară din Europa.
Unii analiști cred că această poziție este una normală: la 80 de ani după Ziua Z, de ce ar trebui un întreg continent cu o economie de nivel apropiat cu cea a Americii să depindă în continuare atât de mult de SUA în privința apărării?
Într-o economie de piață, producătorii de arme au nevoie de comenzi mari și sigure înainte de a putea să crească ritmul de producție, iar industria de apărare a Europei nu primește destule astfel de comenzi într-un ritm accelerat.
După cum au descoperit și soldații ucraineni pe pielea lor, armamentul european este ca o grădină zoologică haotică în care conviețuiesc multe animale de toate felurile. Un studiu din 2016 a identificat 178 de tipuri de sisteme militare majore în armatele europene, în timp ce în SUA se găsesc doar 30.
În practică, mai multe cheltuieli în domeniul apărării pentru Europa ar însemna și mai multe afaceri pentru SUA. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a scos în evidență luna trecută faptul că producătorii de armament din SUA au primit deja comenzi în valoare de 120 de miliarde de dolari în ultimii doi ani – un argument care ar trebui să fie pe placul omului de afaceri Trump.
Chiar dacă Trump nu se va întoarce la Casa Albă, Europa nu își permite să aștepte și să privească de pe margine în timp ce se gândește dacă ar fi o idee bună să facă ceva în privința apărării. O Europă modernă are nevoie de investiții semnificative în apărare pentru a umple golurile de securitate, întărind în acest fel și alianța NATO și abilitatea țărilor europene de a face față celei mai mari amenințări militare cu care s-a confruntat în ultimii 75 de ani.