• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-07 14:31:23
  • Sursa:
Promisiunea Chinei pentru investitorii straini, dupa noile taxe vamale impuse de Donald Trump Imagine

China va proteja companiile americane şi va rămâne un loc sigur pentru investiţiile străine, în pofida războiului comercial şi impunerii unor taxe vamale de 34% asupra importurilor americane, a indicat luni Beijingul, potrivit AFP, citată de Agerpres. 

Gigantul asiatic a adoptat săptămâna trecută măsuri de retorsiune la adresa taxelor, de acelaşi nivel, anunţate de preşedintele american Donald Trump împotriva mărfurilor chinezeşti.

China anunţase printre altele controale asupra exporturilor în cazul a şapte elemente chimice, inclusiv gadoliniu, utilizat în special la realizarea de imagini prin rezonanţă magnetică, şi itriu, folosit la produsele electronice de larg consum.

„Contramăsurile chineze vizează nu doar să protejeze ferm drepturile şi interesele legitime ale întreprinderilor, inclusiv americane (în China)”, a declarat duminică Ling Ji, ministru adjunct chinez al comerţului.

Însă aceste taxe au ambiţia de a „pune Statele Unite pe calea bună a sistemului comercial multilateral”, a explicat un grup de reprezentanţi ai companiilor americane.

Aceste taxe vamale chineze de 34% vor intra în vigoare pe 10 aprilie.

„China a fost, este şi va rămâne un loc ideal, sigur şi plin de promisiuni pentru investitorii străini”, a subliniat Ling Ji.

El s-a adresat reprezentanţilor mai multor companii americane, precum grupul multinaţional din sectorul medical GE Healthcare şi constructorul de automobile Tesla al cărui patron, Elon Musk, este un consilier apropiat al lui Donald Trump.

„Rădăcina problemei taxelor vamale se află în Statele Unite”, a subliniat viceministrul chinez. Acesta le-a cerut companiilor americane prezente în China să „ia măsuri concrete şi să menţină împreună stabilitatea lanţurilor de aprovizionare mondiale, precum şi să promoveze cooperarea reciprocă şi rezultatele win-win”.

China este a treia destinaţie a exporturilor americane (144,6 miliarde de dolari în 2024). În acelaşi timp, gigantul asiatic a vândut produse în valoare de 439,7 miliarde de dolari Statelor Unite.

Actorul american Matthew McConaughey, originar din orașul texan Uvalde, unde a avut loc masacrul de la școala primară Robb, în care au fost împușcați 19 copii și două profesoare, a ținut un discurs emoționant la Casa Albă, în care a cerut un control mai strict asupra armelor și creșterea vârstei de la care pot fi deținute. McConaughey a dezvăluit că una dintre fetițele împușcate a fost identificată după bascheții verzi pe care desenase cu carioca o inimioară.

Economie 2022-06-08 11:25:44

La doar 20 km sud-vest de București, cândva, cu foarte mulți ani în urmă, domnea „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei şi stăpân peste tot ţinutul de dincolo şi de dincoace de fluviu”. Manualele de istorie îl identifică pe acest rege sub numele de Burebista, iar istorici antici, precum Strabon, susțin că regatul acestuia se întindea de la Marea Neagră și până unde este astăzi Slovacia, respectiv de la Munții Carpați și până la Munții Balcaniei. Capitala regatului aflat sub domnia lui Burebista era, spun studii recente, la Argedava. O cetate aflată astăzi sub o movilă mare de pământ și gunoi, foarte puțin cercetată de arheologi, pe teritoriul localității Mihăilești, satul Popești, la doar 20 km de București.

Economie 2024-06-06 07:00:27

Un sportiv de cupă mondială și iubita lui au murit după ce au căzut pe munte, în Italia, de la aproximativ 700 de metri înălțime.

Economie 2024-06-05 17:27:05

Explozia unei benzinării din republica rusă Daghestan, în Caucaz, a făcut vineri cel puţin nouă morţi şi 10 răniţi, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP citată de Agerpres.

Economie 2024-09-27 23:26:55

Doi poliţişti au fost agresaţi, marţi, în Sinteşti, judeţul Ilfov, de către mai multe persoane care ieşiseră din curtea unui imobil, scrie news.ro. Agenţii opriseră un şofer pentru control, iar acesta a fugit în curtea casei respective. Unul dintre poliţişti a fost transportat la spital.

Economie 2025-01-28 16:50:51

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat că inflaţia va scădea până la 7% la sfârşitul acestui an, precizând că există două riscuri care pot duce la o eventuală creştere a ratei inflaţiei şi anume piaţa muncii şi piaţa externă. El a precizat că este posibil să asistăm la o accentuare a revendicărilor salariale în România şi nu ştim dacă ”minunea cu preţurile la ţiţei” va dura.

Economie 2023-05-12 17:17:31

Odată cu venirea sezonului cald, apar și diverse amenințări la adresa sănătății. Este important să știm cum să acționăm în situații de urgență, dar și cum să le evităm. Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență, vine cu numeroase sfaturi utile în această privință.

Economie 2024-05-02 15:01:49

Rusia ia în considerare o posibilă scădere a nivelului relaţiilor diplomatice cu Occidentul din cauza implicării tot mai mari a SUA şi a aliaţilor lor în războiul din Ucraina, spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Economie 2024-06-27 13:57:40