• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-09 09:43:35
  • Sursa:
Proiect de crestere la 21 de ani a varstei de la care americanii pot cumpara arme, adoptat in Camera Reprezentantilor din SUA Imagine

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat un proiect de lege care vizează prevenirea violenţelor cu arme de foc și care prevede creşterea la 21 de ani a vârstei de la care americanii pot cumpăra arme, precum și limitarea capacităţii încărcătoarelor. În dezbaterea care a precedat votul de miercuri seara, democraţii au subliniat că aleşii americani trebuie să ia măsuri în faţa valului de atacuri, cum a fost cel din Texas, unde un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori.

În Camera reprezentanţilor, proiectul de lege a fost adoptat cu 223 de voturi pentru, inclusiv cinci din partea unor republicani, şi 204 împotrivă, are însă slabe şanse să treacă de Senatul divizat în această privinţă, relatează dpa, citată de Agerpres.

Democraţii susțin că aleşii americani trebuie să ia măsuri în faţa recentului val de masacre produse cu arme de foc. Pe 24 mai, un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori într-o şcoală elementară din Uvalde, Texas.

Liderul majorităţii, Steny Hoyer, a asigurat miercuri că, în pofida discuţiilor "fragile" dintre senatorii democraţi şi cei republicani, Camera reprezentanţilor va propune chiar joi un nou proiect de lege privind regimul armelor.

"Acest for nu trebuie să aştepte şi nu va mai aştepta să acţioneze", a insistat Hoyer, care a apreciat totodată că există "semne promiţătoare" din Senat privind posibilitatea unui acord bipartizan.

Proiectul ce ar urma să fie supus la vot joi de reprezentanţi vizează stabilirea unei aşa-zise proceduri "red flag" la nivelul instanţelor federale prin care să le poată fi confiscate de urgenţă armele unor persoane considerate periculoase.

Un sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac a arătat miercuri că 74% dintre adulţii americani susţin majorarea vârstei de la care pot fi cumpărate arme la 21 de ani şi 83% sunt în favoarea unor măsuri ca procedurile "red flag".

În dezbaterea de miercuri, aleşii republicani au pledat pentru măsuri de "întărire" a şcolilor, cum ar fi creşterea finanţării pentru securitate sau asigurarea de gărzi înarmate, unii dintre ei cerând ca "şcolile să nu mai fie prezentate ca ţinte uşoare". Democraţii au respins acest argument invocând aparenta lipsă de acţiune din partea poliţiei în tragedia din Uvalde.

Senatorul american Mike Rounds (Republican), un aliat al președintelui ales Donald Trump, a declarat că nu se poate avea încredere în Rusia pentru a se angaja în negocieri de pace pentru a pune capăt războiului la scară largă din Ucraina.

Economie 2024-11-24 07:00:03

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat vineri lansarea unei campanii de informare în cele șapte țări din care provin cei mai mulți migranți care încearcă să intre în Polonia via Belarus, cu scopul de a opri acest flux, relatează AFP, preluată de Agerpres.Pentru a combate aceste intrări, care sunt orchestrate, potrivit Varșoviei, de Minsk și de Moscova, Polonia a adoptat la sfârșitul lunii martie o dispoziție care limitează dreptul de azil la sosirea la granița cu Belarus, amintește AFP.„Suntem pe punctul de a lansa o campanie de informare în cele șapte țări din care provin cei mai mulți dintre migranții care încearcă să treacă ilegal granița poloneză”, a afirmat Donald Tusk într-un videoclip postat pe rețeaua X.

Economie 2025-04-04 22:20:10

Alimentaţia occidentală duce o lipsă serioasă de fibre, iar acest lucru ar putea schimba în mod fundamental modul în care intestinele noastre digeră materia vegetală, arată un studiu publicat recent în revista Science, potrivit News.ro. 

Economie 2024-03-24 15:18:11

Un oficial al ONU pentru drepturile omului a acuzat vineri Israelul că maltratează deţinuţii palestinieni din Gaza, spunând că a întâlnit bărbaţi care au povestit că au fost încarceraţi săptămâni întregi, au fost bătuţi şi legaţi la ochi. De asemenea, unii dintre ei au fost eliberaţi purtând doar nişte scutece, relatează Reuters, citat de News.ro.

Economie 2024-01-19 15:55:02

Republica Moldova şi-a reiterat vineri solicitarea privind retragerea trupelor ruse care staţionează ilegal pe teritoriul republicii (în stânga Nistrului) şi se declară hotărâtă să soluţioneze conflictul transnistrean „exclusiv prin dialog şi mijloace paşnice”, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.

Economie 2022-12-02 22:33:19

Europa trebuie să-și dezvolte o infrastructură feroviară eficientă, pentru a-și spori capacitatea de reacție și de transport rapid al trupelor NATO, a declarat generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa. Într-un interviu acordat revistei de specialitate Rail Freight, generalul american a povestit o întâmplare din România, când transportul tehnicii grele pe calea ferată s-a dovedit a fi singura soluție pentru a traversa Carpații, din cauza proastei infrastructuri rutiere din țara noastră.

Economie 2025-03-31 11:13:35

Ion Şoricică, fost şef la Poliţiei Rutiere din Capitală, în prezent avocat, a fost reţinut DNA pentru complicitate la trafic de influenţă şi va fi dus miercuri la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Împreună cu el a fost reținut și un comisar-şef de poliţie, cei doi fiind suspectați că au primit 3.000 de euro de la un bărbat care a condus beat, pentru a-i „rezolva” dosarul.

Economie 2022-10-05 10:47:50

Guvernele Italiei și Austriei, ambele conduse de exponenți ai politicilor de extremă-dreapta, fac front comun pentru a determina o schimbare a politicii de azil politic a Uniunii Europene. Karl Nehammer și Giorgia Meloni vor ca la summitul UE de săptămâna viitoare să se ajunge la decizii clare privind reforma sistemului.

Economie 2023-06-24 22:30:42