• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-02 16:23:37
  • Sursa:
Procurorul-sef al DNA: „Au fost trimise in judecata 72 de dosare in legatura cu pandemia. Prejudiciul e de peste 4 miliarde euro” Imagine

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat joi că au fost trimise în judecată peste 70 de dosare „cu zeci de inculpaţi” în legătură cu pandemia de COVID-19, notează Agerpres.

„Avem o situaţie mai aparte, pentru că am început să evidenţiem aceste cauze începând cu anul 2020 - cauze în legătură cu pandemia de COVID-19. S-au trimis în judecată 72 de dosare cu zeci de inculpaţi. Şi, acum, pe rol încă în lucru 90 de dosare cu infracţiuni în legătură cu situaţia pandemică, în care sunt deja suspecte sau inculpate peste 122 de persoane. Prejudiciile estimate sunt enorme”, a declarat Crin Bologa cu ocazia prezentării bilanţului DNA pe anul 2022.

Potrivit acestuia, dosarele aflate în lucru „vizează şi demnitari”, iar prejudiciile se ridică la un total de estimat de peste 4,22 miliarde euro.

La prezentarea bilanţului activităţii DNA pe anul trecut, Crin Bologa a oferit câteva date privind prejudiciile şi măsurile asigurătorii în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie:

Citește și: Toți acuzații din dosarul măștilor sunt liberi. Judecătorii au decis ca și Alexandru Pițurcă să fie cercetat sub control judiciar

Peste 3.000 de imobile au apa caldă oprită sau furnizată cu deficienţe din cauza lipsei de parametri pentru livrare, remedierea de avarii, lucrări de modernizare, de înlocuire de conducte, de mentenanţă pe circuitul primar, de reparaţii pe reţeaua primară, potrivit site-ului Companiei Municipale Termoenergetica, citat de Agerpres.

Economie 2023-05-04 09:06:13

Trei bărbați au găsit un vas antic din ceramică, plin cu monede, la marginea localităţii constănţene Ciobăniţa, a transmis sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Economie 2023-01-21 13:31:39

Germania ia în considerare capacități antisubmarin pentru fregatele sale F125. Și asta pentru că fregatele din clasa F125 sunt construite pentru misiuni de luptă de intensitate medie și scăzută.

Economie 2024-09-23 20:40:09

ACTUALIZARE 22:50 Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul nu-și va înceta operațiunea la Rafah, în ciuda faptului că Hamas a acceptat un armistițiu. Conform acestuia, cabinetul de război a decis continuare campaniei, într-un efort de a pune presiune pe Hamas să elibereze ostaticii.

Economie 2024-05-06 22:52:24

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul referitor la promulgarea completărilor aduse Legii nr. 165/ 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, transmite Agerpres. 

Economie 2023-10-20 15:14:32

Locuitorii din comuna arădeană Ghioroc au răspuns pozitiv apelului lansat de primar de a renunţa la tradiţia cumpărării coroanelor de flori la înmormântări în schimbul donării banilor familiilor îndoliate, astfel că pe lângă faptul că sunt ajutate rudele decedaţilor, cantitatea de deşeuri adunate din cimitire s-a redus cu 70%.

Economie 2022-10-17 12:12:39

Un accident aviatic bizar a avut loc pe un aerodrom militar din regiunea rusească Iakuțk, din Siberia. Un elicopter al FSB a fost distrus după ce a intrat într-un stâlp de pe pistă.

Economie 2023-07-28 12:52:50

Un avion al companiei indiene Vistara cu 247 de persoane la bord a efectuat vineri o aterizare de urgenţă în estul Turciei din cauza unei alerte cu bombă, au anunţat compania şi autorităţile locale, citate de AFP.

Economie 2024-09-06 20:34:21