• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-15 22:19:42
  • Sursa:
Producatorul de ingrasaminte Azomures reduce din nou productia din cauza costurilor cu energia Imagine

Producătorul de îngrăşăminte Azomureş a informat, joi, că adoptă un nou set de măsuri de reducere a activităţilor de pe platforma de producţie pentru următoarele luni, având în vedere criza energetică de la nivel european.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis de compania mureşeană, firmele care asigură diverse servicii de mentenanţă pe platforma Azomureş au fost anunţate că li se reduce activitatea cu cel puţin 30% în următoarele luni, cu un potenţial impact direct asupra angajaţilor acestor companii. Alţi peste 200 de angajaţi direcţi ai Azomureş sunt şi ei afectaţi, delegarea către alte companii sau şomajul tehnic fiind soluţiile identificate până acum. Pentru schimburile de noapte şi la sfârşit de săptămână se păstrează doar personalul esenţial, ceea ce va reduce veniturile unui număr important de angajaţi.

Din punct de vedere operaţional, instalaţiile sunt pregătite să fie repornite la o capacitate de 50%, dacă realitatea economică va permite, adaugă sursa citată.

Totodată, comunicatul Azomureş subliniază că „producţia de îngrăşăminte a fost redusă semnificativ în cursul anului 2022”, în condiţiile în care în România, preţurile la gazul natural - materie primă principală - au fost mult mai mari decât costurile de producţie. În prezent, aproape 70% din producţia europeană de îngrăşăminte este oprită.

„Se împlineşte un an de când am atras atenţia asupra problemelor ce pot apărea în zona industrială, odată cu creşterea preţurilor la energie. Valorile au început să crească din toamna anului trecut, iar niveluri de vârf au fost înregistrate după invazia Rusiei în Ucraina - piaţa energetică a început să fie foarte volatilă după închiderea gazoductului NorthStream 1. În ciuda faptului că România a avut la dispoziţie o schemă de sprijin, pe care alte state europene au aplicat-o, până acum nu a existat o formă de suport pentru industria care foloseşte gazul natural ca materie primă în activitatea de producţie. Populaţia este sprijinită prin plafonarea preţului la gaz şi electricitate, dar ce se întâmplă dacă oamenii nu mai au locuri de muncă pentru a plăti facturile? Aici este cel mai mare pericol şi din păcate suntem în situaţia de a lua noi măsuri, unele dintre ele cu impact asupra angajaţilor noştri”, a declarat Harri Kiiski, directorul general Azomureş, citat în comunicat, potrivit Agerpres.

Conform reprezentanţilor Azomureş, autorităţile din România vor avea la dispoziţie, în curând, un nou set de măsuri ce poate fi aplicat pentru sprijinirea industriei locale, inclusiv cea a fertilizanţilor. „Aplicarea acestora reprezintă menţinerea a mii de locuri de muncă active şi încasarea unor venituri substanţiale la bugetul de stat, direct şi indirect prin companiile care depind de marile platforme industriale. Comisia Europeană a inclus industria fertilizanţilor în categoria celor «cheie», care trebuie menţinute în activitate prin acordarea unui sprijin financiar”, se mai afirmă în comunicat.

Azomureş este cel mai important producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România. Azomureş furnizează şi materii prime (Uree şi Melamină) pentru mai multe obiective industriale din ţară. Producţia anuală (în condiţii normale de funcţionare) este de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, aproximativ 75% din producţie fiind destinată fermelor româneşti. Azomureş este parte din grupul elveţian Ameropa, unul dintre cei mai mari traderi de îngrăşăminte şi cereale la nivel global.

Un bebeluş de două luni din Republica Moldova, care a fost diagnosticat cu meningită, a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopterul SMURD de la Chişinău la Iaşi, pentru a fi internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”.

Economie 2024-03-23 19:20:01

​Corpul de Control trimis la Penitenciarul Poarta Albă din Constanța a stabilit că nu au fost încălcate procedurile în timpul transferului lui Vlad Pascu din luna februarie către instanță, potrivit News.ro. Verificările au fost făcute după ce au apărut acuzații de „tratament special”, inclusiv din partea președintelui sindicatului din penitenciare.

Economie 2024-03-26 22:26:49

Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări joi, întrebat despre pericolul extinderii războiului în Europa, că România este protejată de „cea mai puternică alianță militară de când se fac alianțe pe Pământ”.

Economie 2024-02-01 11:29:34

Activitatea a 41 de unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi este afectată în urma inundaţiilor, cursurile fiind suspendate în mai multe şcoli şi grădiniţe întrucât nu pot fi desfăşurate online, anunţă Ministerul Educaţiei, potrivit News.ro.

Economie 2024-09-16 10:55:37

Mama adolescentului care a murit la bordul submersibilului Titan i-a cedat locul fiului său după ce călătoria iniţială fusese amânată din cauza pandemiei de COVID-19, relatează luni DPA/PA Media, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-26 17:01:18

Un pasager care a alunecat într-o baltă de lichior în timp ce se grăbea să se urce în avion ar putea primi despăgubiri de 5 milioane de euro, potrivit mai multor rapoarte citate de Business Insider.

Economie 2024-07-12 12:54:47

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, luni, că „se va ocupa” de soldaţii ucraineni care desfăşoară ofensiva din regiunea de frontieră Kursk de la începutul lunii august, relatează AFP, citată de Agerpres. El a recunoscut că civilii ruși din această regiune „trec prin greutăţi severe”.

Economie 2024-09-02 12:24:15

Apar informații noi în cazul crimei urmate de sinucidere la un hotel din București. O fată de 17 ani a fost ucisă de iubitul său cu 7 ani mai mare, care apoi s-ar fi sinucis. Tânărul a fost surprins de camerele de supraveghere din hotel când a mers să cumpere cuțitul folosit să o ucidă pe tânără.

Economie 2024-06-28 09:00:38