Principele Nicolae a fost curios să testeze o maşină sport. A stat în dreapta pilotului şi a simţit din plin adrenalina. A încercat apoi un alt model şi ne-a împărtăşit câteva impresii în limba română, deşi a fost crescut în Anglia, ţară în care a şi locuit până de curând.
„Îmi place foarte mult să conduc. Cred că până azi am condus peste 250.000 de km şi îmi pare maşina asta foarte bună. Este perfectă pentru tinerii de vârsta mea, pentru oraşe. Este mică şi foarte puternică şi pentru... vreme. Ca vremea de azi este perfect”, a declarat principele, care nu s-a limitat la aprecieri generale şi a demonstrat că se pricepe la maşini.
Nepotul Regelui Mihai are 28 de ani, iar anul trecut s-a mutat definitiv în România. El este fiul principesei Elena, a doua fiică a regelui Mihai, şi al treilea în linia de succesiune a Casei Regale.
