• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-06 14:26:45
  • Sursa:
Primul roman monitorizat la domiciliu cu bratara electronica a incercat sa-si taie bratara si sa fuga de acasa Imagine

Un bărbat din Capitală, cercetat pentru violenţă domestică şi monitorizat cu o brăţară electronică, a încercat să-și taie dispozitivul şi să fugă de acasă, informează Poliția Română. Bărbatul, care a fost prins apoi la scurt timp de polițiști, este prima persoană din România căreia i s-a montat o astfel de brățară de supraveghere.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reţinut un bărbat, față de care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a Ordinului de Protecție Provizoriu și distrugere”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Conform unor surse judiciare, tânărul era cercetat pentru violenţă domestică, după ce şi-a agresat iubita pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, informează Agerpres. El riscă acum să fie arestat preventiv, deoarece nu a respectat măsurile de supraveghere.

„În această dimineață, în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Sectiei 19 Politie au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei, s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare, de către un bărbat. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni, de către polițiști din cadrul Secției 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reușit”, se mai arată în comunicat.

Corpul unui bărbat decedat la 47 de ani, așezat în sicriu, a fost ridicat de experții de la Medicina Legală din casa sa din județul Vaslui pentru a i se face o autopsie. Procurorii au suspiciuni că bărbatul nu a murit de ciroză, ci în urma sugrumării, transmite publicația locală Vremea Nouă.

Economie 2022-10-12 14:05:09

Ciprian Ciucu, președintele PNL București, a declarat la Interviurile Digi24.ro că organizația pe care o conduce va decide după ce trece iarna dacă îi menține sprijinul politic primarului general Nicușor Dan. Ciucu spune că în PNL „există un trend destul de mare” ca partidul să aibă propriul candidat la alegerile locale din 2024. Ciprian Ciucu a vorbit și despre problemele mari cu care se confruntă Capitala, de la trafic la termoficare. 

Economie 2022-11-21 15:43:25

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că luni este prevăzută o grevă generală, context în care vor fi perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercites, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar).Detalii privind circulaţia trenurilor pot fi consultate pe site-urile: https://www.sncf.com/fr, https://www.sncf-connect.com/train/greve, https://www.thalys.com/fr/fr/info-trafic/34482, https://www.eurostar.com/fr-fr/voyage/info-trafic/perturbations.De asemenea, transportul public urban va fi perturbat din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe. Se recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum şi site-ul RATP (https://www.ratp.fr/), pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle şi Orly) au anunţat că se vor alătura apelului la greve, ceea ce ar putea duce la perturbări ale zborurilor, arată MAE.Pasagerii vor fi anunţaţi de eventuale anulări/întârzieri ale curselor aeriene prin SMS. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-urile:https://www.parisaeroport.fr/ şi https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols/compagnies-aeriennes.Sindicatul Naţional al Personalului Navigant Comercial (SNPNC-FO) a prevăzut o mişcare socială care priveşte însoţitorii de bord ai companiei aeriene Vueling, ceea ce va crea perturbări ale programului zborurilor. Totodată, pentru perioada 2 - 3 mai, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să renunţe la 33% din programul de zbor la Aeroportul Paris-Orly, ca urmare a grevei controlorilor aerieni, precizează sursa citată.Este posibilă prelungirea grevei şi după această dată, în anumite sectoare, inclusiv în transportul public, mai anunţă MAE.Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

Economie 2023-04-30 13:21:06

Deputaţii spanioli au adoptat joi, în prima lectură, un proiect de lege ce instituie un „concediu menstrual” pentru femeile care suferă de menstruaţii dureroase. De asemenea, proiectul de lege înlesneşte accesul la avort în spitalele publice.

Economie 2022-12-15 21:22:48

Spania a pus capăt oficial, joi, programului său de acordare așa-numitelor vize de aur, încheind astfel 12 ani de oferire a dreptului de rezidență investitorilor imobiliari. Programul lansat în 2013 pentru a atrage capital străin în urma crizei financiare acorda permise de rezidență celor care achiziționau proprietăți în valoare de cel puțin 500.000 de euro, potrivit agenției turce Anadolu.

Economie 2025-04-04 19:30:22

Reputația autoproclamată de „gamer” a lui Elon Musk a fost iritată de iubitorii jocurilor video. Aceștia au glumit pe seama celui mai bogat om din lume după o performanță dezastruoasă a acestuia într-o partidă de gaming difuzată în direct, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Economie 2025-01-19 15:15:08

Recensământul populației din România s-a încheiat, iar primele rezultate vin de la cel mai renumit serviciu de spionaj din lume. Potrivit CIA The World Factbook, România a urcat pe locul 2 mondial la rata mortalității și coboară în coada clasamentului mondial la natalitate. Oficiali din Guvernul României confirmă informațiile și vorbesc despre "un declin demografic fără precedent".

Economie 2022-08-04 11:32:32

Litiaza urinară, numită popular pietre la rinichi, poate afecta sever calitatea vieții și, în absența tratamentului, poate duce la complicații grave. Din fericire, tratamentele moderne sunt minim invazive și au rezultate foarte bune, după cum aflăm de la Conf. Dr. Marcian Manu, medic primar urologie.

Economie 2024-09-19 10:22:17