Considerat unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai liderului de la Kremlin, Mihail Hodorkovski a fost arestat în 2003 şi condamnat, doi ani mai târziu, pentru escrocherie şi spălare de bani. A ispăşit cea mai mare parte din pedeapsă într-un penitenciar din estul Siberiei.
Fostul patron al gigantului petrolier rus Yukos nu a vorbit până acum cu presa, în schimb fiul său a apărut în faţa zecilor de jurnalişti strânşi în faţa hotelului şi a anunţat că tatăl lui va susţine mâine o conferinţă de presă.
„Suntem foarte fericiţi să fim împreună după zece ani. După cum vă puteţi imagina, tatăl meu a trecut prin multe până acum şi nu poate fi cu voi în acest moment, dar vă mulţumeşte pentru tot sprijinul pe care i l-aţi acordat în toţi aceşti ani şi le mulţumeşte tuturor celor care s-au interesat de el şi de povestea sa în toţi aceşti zece ani”, a spus Pavel Hodorkovski.
