• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-12 12:07:40
  • Sursa:
Primaria Bucuresti spune ca cererea pentru protestul transportatorilor nu e scrisa corect Imagine

La Primăria București a fost primită o cerere pentru protestul transportatorilor și fermierilor, dar administrația locală transmite că nu e valabilă, pentru că "nu e scrisă corect".

Cererea de protest "nu este scrisă corect", a informat Primăria București.

"Este depusă de o persoană fizic. Nu este specificat intervalul de timp, numărul de persoane care vor să participe, traseul pe care vor să-l urmeze și nici ce organizații reprezintă. Deci, nu este valabilă. PMB a cerut persoanei să vină la primărie, în comisie, să explice cine este și pe cine reprezintă", potrivit sursei citate.

La Primăria Capitalei urma să aibă loc o ședință de urgență pentru cererea depusă, în urma căreia trebuie stabilite un traseu, un program, un interval de timp pentru protest. Ședința a fost anulată.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat vineri la Digi24 care e procedura dacă se depune o astfel de cerere și a subliniat că nu o să fie aprobată niciodată blocarea Pieței Universității.  Nu sunt motive ca un astfel de protest să fie respins, în condițiile în care nu e paralizată activitatea în București, a spus primarul general.