• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-10 21:40:23
  • Sursa:
22.000 de prescolari si elevi, dusi de Primaria Brasov la ferme, ca sa vada de unde vine laptele pe care il beau la scoala Imagine

Flavia Boghiu, viceprimar al Brașovului, a anunțat pe Facebook că municipalitatea a încheiat contracte cu două ferme zootehnice de bovine și ovine și două ferme vegetale, cu legume și fructe cultivate în câmp și în solarii unde copiii pot merge în vizită. „Tradițiile se păstrează dacă sunt văzute, dacă sunt înțelese, iar copiii noștri merită să vadă ce înseamnă „la țară” și de ce asta pentru mulți adulți aduce amintiri frumoase”.

Flavia Boghiu: Ducem copiii să vadă viața la țară prin programul „Cornul și laptele”.

Când eram mică îmi petreceam vacanțele în Maramureș, la bunici. Îmi aduc cu drag aminte de viața linistită, simplă de la țară. Cu siguranță totul era mai roz, căci nu existau responsabilități. Ce era totuși atât de frumos? Natura. Oamenii simpli. Animalele de pe lângă curte.

Viața urbană de azi, cu toată tehnologia, parcă fură din magia acelor experiențe. Astfel, mă tot gândesc de ceva timp, alături de echipa din Primărie, la un program prin care și copiii care nu au o „la țară” să vadă de unde vine laptele. Sau cum arată viața la fermă, cu găini, vaci, porci, gâște, rațe, legume și fructe ce rodesc din mâna oamenilor.

Am finalizat achiziția măsurilor educative care să însoțească programul „Cornul și laptele” și am semnat un contract de servicii cu Cooperativa Agrigolă Bio Carpathia. Prin acest program peste 22.000 de preșcolari și elevi din Municipiul Brașov vor beneficia de vizite la două ferme zootehnice de bovine și ovine și două ferme vegetale, cu legume și fructe cultivate în câmp și în solarii. Copiii vor putea vedea astfel și de unde vine laptele pe care-l consumă în școală, dar și cum se produc brânzeturile sau cum se transformă roșiile în bulion.

Este o nouă premieră la nivel național în cadrul programului „Cornul si Laptele”, dar sper să nu rămână așa, iar Primăria Brașov este deschisă să-și împărtășească bunele practici și experiența cu orice administrație locală sau cu cea națională pentru a extinde proiectul și în alte zone urbane.

Tradițiile se păstrează dacă sunt văzute, dacă sunt înțelese, iar copiii noștri merită să vadă ce înseamnă „la țară” și de ce asta pentru mulți adulți aduce amintiri frumoase.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat, miercuri, PSD şi PNL că „salvează pensiile speciale cu mâna Curţii Constituţionale” şi a solicitat convocarea Parlamentului, în sesiune extraordinară, pentru a fi rediscutată legea declarată neconstituţională de CCR, conform unui comunicat al USR citat de Agerpres.

Economie 2023-08-02 16:28:41

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele Fiscului, prin care contribuabilii sunt rugaţi să furnizeze informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează, se derulează în prezent, avertizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Economie 2024-01-30 14:30:43

Abdel, un băiat de 19 ani, student la Facultatea de Medicină din Gaza, a ajuns noaptea trecută în România, alături de mama sa, care este româncă. Tatăl său, originar din Gaza, a rămas în Deir al-Balah, unde este medic de familie. Tânărul, student în anul al doilea, povestește că universitatea lui din Fâșia Gaza a fost distrusă de bombardamentele israeliene și că a pierdut multe rude și prieteni. Fără electricitate, apă, combustibil și alimente, în Gaza oamenii stau și câte 10-12 ore la coadă pentru câteva pâini, mai susține el. Cu toate că este în siguranță acum, băiatul încă nu știe ce va face și dacă va putea să își continue studiile în România.

Economie 2023-11-09 17:53:00

Un tânăr de 22 de ani, din Coreea de Sud, care s-a înfometat ca să slăbească suficient de mult pentru a fi scutit de serviciul militar obligatoriu, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Economie 2024-03-12 13:59:13

Țintele agresiunilor protestatarilor AUR nu au fost doar parlamentarii din alte partide, ci și jurnaliștii Digi24 trimiși să relateze de la fața locului. Pentru că nu au fost de acord cu relatarea jurnalistei Cezara Scutari, protestatorii au început să țipe la jurnaliști și să adopte un ton amenințător.

Economie 2023-05-10 14:21:05

Ministerul Mediului caută surse de finanţare la nivel guvernamental cu scopul de a atrage o investiţie în România pentru procesarea sticlei, în condiţiile în care industria sticlei este una cu valoarea adăugată mare, care presupune investiţii şi costuri de operare foarte mari, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate, transmite Agerpres.

Economie 2024-10-16 13:56:57

Un consorțiu de avocați ucraineni și internaționali se pregătește să lanseze o acțiune civilă în masă împotriva statului rus, precum și a contractorilor militari privați, dar și împotriva oamenilor de afaceri care susțin efortul de război al Rusiei în Ucraina, în încercarea de a obține despăgubiri financiare pentru milioanele de victime ucrainene cauzate de invazia rusă începută de armata lui Vladimir Putin pe 24 februarie, transmite în exclusivitate The Guardian. 

Economie 2022-06-01 08:00:05

Un tânăr de 18 ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști pentru că a furat, timp de 6 luni, mai multe colete care ar fi trebuit să ajungă la clienți. În total, scrie Cluj24.ro, bărbatul ar fi sustras bunuri în valoare de 8.000 de lei.

Economie 2023-07-19 09:30:57