• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-21 13:43:06
  • Sursa:
Prima reactie a Rusiei dupa referendumul din Republica Moldova. Ce a transmis purtatorul de cuvant al lui Putin Imagine

Kremlinul consideră drept „anomalie” creșterea numărului de voturi în favoarea referendumului pro-UE din Republica Moldova și spune că procesul electoral „ridică o mulțime de semne de întrebare”, potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

„Cifrele pe care le vedem azi, pe care le monitorizăm, dinamica lor ridică o mulțime de semne de întrebare, desigur”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, potrivit agenției TASS.

El consideră evoluția cifrelor raportate de Comisia Electorală din Moldova ca fiind „anomalii”.

„Desigur, ceea ce vedem, această mecanică, este greu de explicat rata de creștere a voturilor în favoarea (Maiei) Sandu și în favoarea acelor participanți la referendum care se pronunță pentru orientarea spre Uniunea Europeană”, a mai spus reprezentantul Kremlinului.

Potrivit acestuia, „orice observator care înțelege cât de puțin esența proceselor politice poate remarca aceste anomalii cu creșterea acestor voturi”.

De asemenea, Peskov a mai spus că Maia Sandu trebuie să aducă dovezi relevante că s-a încercat fraudarea alegerilor.

„În primul rând, nu se spune despre ce este vorba. În al doilea rând, sunt acuzaţii destul de grave aduse acestor «grupuri criminale», iar publicului ar trebui să i se prezinte nişte dovezi. Dacă ea spune că este lipsită de voturi din cauza unor «grupuri criminale», ar trebui să prezinte dovezi”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, comentând acuzaţiile Maiei Sandu că „grupuri criminale” susţinute de forţe străine ar fi încercat să cumpere 300.000 de voturi.

„Nu ar fi rău dacă doamna Sandu ar putea explica un asemenea număr de voturi care nu sunt de acord cu linia ei. Sunt şi acestea «grupuri criminale»?”, a continuat Peskov.

„Sau ea vrea să spună că cetăţenii moldoveni care nu o susţin sunt asociaţi cu «grupuri criminale»? Există o mulţime de nuanţe aici”, a comentat Peskov.

După numărarea aproape completă a voturilor la referendumul din Republica Moldova, proporția celor care s-au pronunțat în favoarea aderării la UE a depășit cu puțin limita de 50%.

Remus Pricopie a comentat din nou cu privire la finanțarea campaniei lui Mircea Geoană și a afirmat că este aproape imposibil, ca independent, să strângi cel puțin 20 milioane lei. Rectorul SNSPA a adăugat că faptul că Geoană ignoră complet subiectul acesta „nu este un semn bun” și orice om poate să își imagineze ori, inclusiv că acesta este „candidatul finanțatorilor, nu candidatul românilor”. 

Economie 2024-09-19 15:59:08

Un învățător din Vrancea, care protestează alături de mii de colegi de-ai lui la Parlament, a declarat reporterului Digi24 că ofertele primite la revendicările lor sunt jignitoare și a subliniat că toate cadrele didactice aveau mai multe așteptări de la Klaus Iohannis, care le e coleg. "Dar nu am avut noroc, doar ghinion", a conchis el.

Economie 2023-05-26 13:05:51

Cei trei bărbați au fost găsiți pe ansamblul de roţi al şasiului unui vagon dintr-o garnitură care mergea în Germania, au anunțat autoritățile din Bihor.

Economie 2022-11-17 11:10:33

Biroul Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin a finalizat procesul de renumărare a voturilor exprimate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar procesele verbale nu au fost semnate de reprezentanţii AUR şi USR, care susțin că nu sunt de acord cu decizia BEC, transmite News.ro.

Economie 2024-11-30 16:11:07

Un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni la Tel Aviv, într-un presupus atac care are loc în contextul violențelor din tabăra de refugiați din Jenin, în cadrul cărora forțele israeliene au ucis zece palestinieni și au rănit cel puțin 100. Cel puțin șapte oameni au fost răniți în presupusul atac cu mașină din Tel Aviv, iar autorul atacului a fost ucis, scrie BBC.

Economie 2023-07-04 18:14:31

O femeie din Craiova a fost arestată preventiv pentru înşelăciune, ea fiind acuzată că a pretins că este bărbat şi a convins o altă femeie ca, timp de şapte ani, să îi trimită diferite sume de bani. Prejudiciul se ridică la 242.000 de lei şi 17.000 de euro.

Economie 2024-02-07 11:47:15

Președintele american Joe Biden și prințul saudit Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul” - genul de salut care presupune un contact fizic minim, adoptat în timpul pandemiei de coronavirus -, în loc să-și strângă mâna, vineri, în timpul vizitei pe care liderul de la Casa Albă o face în Arabia Saudită. Vizita lui Joe Biden este urmărită cu mare interes, atât din punct de vedere al limbajului corporal, cât și al retoricii, în contextul în care Statele Unite vor să reseteze relațiile cu Arabia Saudită, stat pe care președintele american l-a numit „paria”, după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, despre care serviciile de informații americane afirmă că a avut loc cu aprobarea prințului saudit.

Economie 2022-07-16 00:01:24

Căpitanul Ioniţă Ionuţ, comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, a relatat pentru News.ro cum a decurs misiunea de salvare de luni după-amiază, când clădirea internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. Ionuţ Ioniţă a explicat cum au fost scoase victimele de sub dărâmături şi cum, din păcate, din cauza locului în care se afla şi a greutăţii imense care a căzut peste el, pentru un băiat de 17 ani nu s-a mai putut face nimic, fiind scos fără viaţă dintre dărâmături.

Economie 2023-12-19 20:56:30