Papa Leon al XIV-lea, ales de conclavul Vaticanului pe 8 mai, a ținut luni prima sa conferință de presă la Vatican. El a vorbit în fața a aproximativ 6.000 de jurnaliști care au venit la Roma pentru a relata despre alegerea sa ca prim pontif american.
Leon a fost întâmpinat cu ovații în picioare la intrarea în auditoriul Vaticanului pentru prima sa întâlnire cu reprezentanții publicului larg.
Liturghia de inaugurare a papei în Piața Sfântul Petru, programată pentru duminică, 18 mai, se preconizează a fi un eveniment grandios – prima sa liturghie publică în calitate de papă, în cadrul căreia va oficia în fața a mii de credincioși și lideri mondiali.
De asemenea, el va ține un discurs în fața diplomaților străini vineri.
Adresându-se presei mondiale la Vatican, el a reiterat solidaritatea Bisericii cu aceasta în „căutarea adevărului” și a făcut un apel la protejarea „darului prețios al libertății de exprimare”, adaugând: „Să dezarmăm cuvintele... pentru a putea dezarma lumea”.
Papa Leon a fost ales nou lider al Bisericii Catolice, după moartea predecesorului său, Papa Francisc, și după un conclav de două zile la Vatican.
El a îndemnat presa adunată să spună nu „războiului” cuvintelor și imaginilor și a reiterat solidaritatea Bisericii cu jurnaliștii condamnaţi la închisoare "pentru că au căutat şi au spus adevărul", faţă de care a exprimat "solidaritatea Bisericii Catolice".
"Biserica recunoaşte în aceşti martori - mă gândesc la cei care relatează despre război chiar cu riscul vieţii lor - curajul acelora care apără demnitatea, justiţia şi dreptul popoarelor de a fi informate", a afirmat suveranul pontif, considerând totodată că "doar popoarele informate pot face alegeri libere".Liderul Bisericii Catolice a mai spus că "suferinţa acestor jurnalişti încarceraţi face apel la conştiinţa naţiunilor şi a comunităţii internaţionale, chemându-ne pe toţi să protejăm preţiosul bun al libertăţii de exprimare şi al libertăţii presei"."Vă aflaţi în prima linie pentru a relata despre conflicte şi speranţele de pace, despre situaţii de nedreptate şi de sărăcie, despre munca tăcută a multora pentru o lume mai bună. De aceea vă cer să alegeţi, cu conştiinţă şi curaj, calea unei comunicări a păcii", a declarat papa Leon al XIV-lea.
În încheierea discursului său, el l-a citat pe predecesorul său, Papa Francisc: „Să dezarmăm comunicarea de orice prejudecată și resentiment, fanatism și chiar ură. Să o eliberăm de agresivitate. Nu avem nevoie de o comunicare puternică și autoritară, ci de o comunicare capabilă să asculte și să adune vocile celor slabi care nu au voce. Să dezarmăm cuvintele și vom contribui la dezarmarea lumii”.
