• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-19 16:26:29
  • Sursa:
Prigojin, mesaj ironic pentru Politico: Faceti-mi rost de avioane de lupta F-35 Imagine

Șeful și fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a cerut ajutorul jurnaliștilor de la Politico Europe pentru a-şi dota armata privată cu avioane de luptă Lockheed Martin F-35, răspunzând în stilul său ironic după ce publicaţia i-a cerut un punct de vedere în legătură cu o investigaţie despre producătorul puştii ruseşti Orsis T-5000, folosită de luptătorii „bucătarului lui Putin”, care a achiziţionat muniţie de la o companie americană.

Într-un mesaj vocal sarcastic, transmis ca răspuns la solicitarea unui punct de vedere, Prigojin a cerut, de asemenea, asistenţă pentru a obţine puşti cu lunetă, mitraliere şi lansatoare de grenade de fabricaţie americană.  

„Vă rog să vorbiţi cu contactele dumneavoastră pentru a putea obţine aceste provizii”, a spus Prigojin, ai cărui mercenari au luptat în prima linie a războiului lui Vladimir Putin în Ucraina. „Mai am încă o cerere pentru dumneavoastră”, a continuat Prigojin. „Aşadar: F-35. Dacă este posibil, aşa cum am discutat anterior, să cumpărăm echipamente prin Noua Zeelandă. S-ar putea să fie nevoie să realimenteze în Hawaii, dar nu prevăd o problemă”, a spus acesta.

Politico i-a cerut lui Prigojin un punct de vedere pentru a completa investigaţia în urma căreia a găsit dovezi că producătorul puştii ruseşti Orsis T-5000, folosită de mercenarii Wagner, a achiziţionat muniţie de la o companie americană.

În înregistrarea de două minute şi jumătate postată pe canalul său de Telegram liderul Wagner l-a menţionat, de asemenea ironic, pe Viktor Bout, supranumit „Negustorul morții”, traficantul de arme rus eliberat în decembrie anul trecut de SUA, într-un schimb de prizonieri, contra jucătoarei profesioniste de baschet Brittney Greiner.

„Sunt sigur că îl cunoaşteţi bine pe Viktor Bout", a spus Prigojin. „Am vorbit deja cu el - este pregătit să se ocupe de toate livrările. Dar vom presupune că sunteţi parte în acest dialog din partea Statelor Unite ale Americii”, a continuat Prigojin cu sarcasm. „Aşadar, vă strâng mâna, mulţumiri uriaşe pentru întrebări şi sper să îmi răspundeţi. Evident, în legătură cu livrările de F-35, răspundeţi într-un mesaj privat”, a adăugat el în acelaşi ton sarcastic.

Şi, ca un mesaj de despărţire, Prigojin i se adresează direct, pe numele mic, jurnalistului Politico ce îi solicitase punctul de vedere: „Douglas, amice, am uitat complet! Dacă afacerea se va încheia, (puşca) mea personală Orsis va fi cadoul meu pentru tine”.

Puştile Orsis T-5000 sunt fabricate de o companie cu sediul la Moscova numită Promtehnologhia, care a fost sancţionată de Statele Unite.  

Documentele obţinute de Politico indică însă faptul că Promtehnologhia şi o altă firmă rusă, numită Tetis, au achiziţionat sute de mii de cartuşe fabricate de Hornady, o companie americană fondată în 1949. 

Dezvăluirile Politico se adaugă la un număr tot mai mare de dovezi care arată că livrările de echipamente militare letale şi neletale continuă să ajungă în Rusia, în ciuda impunerii de către Occident a unor sancţiuni fără precedent ca răspuns la invazia lui Vladimir Putin în Ucraina. 

Condiţiile de război au scos la iveală lipsa capacităţii Rusiei de a fabrica gloanţe de înaltă performanţă, pentru lunetişti, spun experţii în apărare, iar acest lucru alimentează o piaţă neagră înfloritoare pentru muniţia occidentală.

Citește și: Mercenarii Wagner intră în „vacanța de vară”. Prigojin a anunțat că luptătorii săi se odihnesc până în august

Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a spus că noile măsuri fiscale protejează populația și mediul de afaceri și a explicat că impactul bugetar va putea fi observat în funcţie de evoluţiile părţii de sustenabilitate financiară a ţării noastre. Acesta a adăugat că nu există riscul ca deficitul bugetar să sară de 5,5% din PIB, transmite News.ro

Economie 2023-09-19 19:51:18

Compania aeriană rusă Aeroflot a anunţat, joi, că va returna ruşilor mobilizaţi banii pe biletele achiziţionate înainte de anunţul făcut miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, informează CNN.

Economie 2022-09-22 19:24:10

O femeie din Texas a fost arestată pentru că ar fi cumpărat muniție și echipament tactic pentru fiul ei, despre care știa că plănuia „împușcături în masă” la școala sa, au declarat oficialii americani, citați de BBC.

Economie 2025-05-15 23:02:00

Zilele caniculare înseamnă pierderi pentru comercianții din piețe. Legumele se strică în soare, iar o parte din marfă este aruncată. Profitul se diminuează astfel, deși legumicultorii fac tot posibilul să păstreze legumele proaspete. Specialiștii spun că putem recunoaște legumele proaspete dacă au încă frunze verzi, luciu și textură adecvată.

Economie 2024-07-13 21:49:11

Donald Trump a declarat că se pregătește o întâlnire între el și președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta despre încheierea răzbiului din Ucraina, dar nu a dat niciun termen pentru când aceasta ar putea avea loc, transmite BBC.

Economie 2025-01-10 10:06:21

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, la Digi 24, că va avea o întâlnire miercuri cu președinta USR, Elena Lasconi. Nicușor Dan a refuzat să precizeze dacă întrevederea cu Lasconi este una „de tatonare” în vederea stabilirii unei candidaturi comune la alegerile prezidențiale programate în mai 2025

Economie 2025-01-27 15:46:03

Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card, a anunţat fostul lider mondial, într-un clip video publicat de organizatori pe contul de Twitter al competiţiei, scrie Digi Sport.

Economie 2024-09-28 16:03:28

Ministrul de Externe britanic, David Cameron, i-a comunicat premierului Benjamin Netanyahu necesitatea unei soluţii cu două state, după ce prim-ministrul Israelului a respins cererile aliaţilor pentru un stat palestinian.

Economie 2024-01-25 08:57:44