Povestea lui Marius Ivaşcu este cel mai bun exemplu despre cum se poate transforma în realitate visul american. Orădeanul a ştiut de la vârsta de şase ani că vrea să devină paraşutist şi şi-a urmat visul, chiar dacă părinţii s-au opus. În 1997 a participat la primul campionat naţional, iar opt ani mai târziu a plecat în Statele Unite. Aici a întânit-o pe Heather, cu care s-a căsătorit sărind dintr-un elicopter.
Marius a devenit instructor de paraşutism în Florida şi New York, cu peste 4.800 de salturi la activ. Iar talentul său nu a trecut neobservat - a devenit antrenorul echipei de paraşutism a Statelor Unite, cu care a participat la Campionatul Mondial din 2010, din Muntenegru. A ajuns apoi să antreneze echipa de paraşutişti a Academiei „West Point", cea mai importantă instituție de învățământ a armatei americane.
