• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-19 18:00:18
  • Sursa:
Patrusev, consilierul de securitate al lui Putin: „Circa 5 milioane de locuitori” din teritoriile anexate au ajuns in Rusia Imagine

Secretarul Consiliului de securitate rus, Nikolai Patruşev, susține că „circa 5 milioane de locuitori” din teritoriile anexate de Moscova - Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie - se află în prezent în Rusia.

„Circa 5 milioane de locuitori din Donbas şi regiunile din sud-estul Ucrainei au găsit refugiu în Rusia”, a declarat Nikolai Patrușev miercuri, la finalul unei reuniuni a Consiliului de securitate, citat de agenţiile de presă ruseşti, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a mai spus că „o atenţie specială va continua să fie acordată” acestor persoane venite din regiunile ucrainene anexate de Moscova.

„Pe măsură ce vor fi create condiţii de securitate în aceste regiuni, statul va furniza o asistenţă completă pentru întoarcerea lor în aceste locuri de reşedinţă permanentă”, a promis el, fără a preciza când s-ar putea întâmpla acest lucru.

Potrivit unui buletin al Ministerului rus al Apărării publicat miercuri, 4,6 milioane de persoane care trăiau în Ucraina, între care aproape 700.000 de copii, au venit în Rusia de la începutul ofensivei ruse pe 24 februarie.

Aproape 4.000 de persoane au ajuns în Rusia în ultimele 24 de ore, potrivit acestui buletin.

Un parașutist britanic a murit după ce a sărit de pe o stâncă de 800 de metri înălțime în Italia, iar parașuta nu i s-a deschis.

Economie 2022-06-09 10:37:56

Cinci bărbaţi din judeţul Galaţi sunt acuzaţi de autorităţile italiene că au dat mai multe spargeri în peninsulă, reuşind să fure mari cantităţi de aur şi argint în formă brută, în valoare de 200.000 de euro.

Economie 2025-05-01 11:48:08

Justiţia din Belarus a condamnat o femeie la şase ani de închisoare pentru transferul de bani către un grup de voluntari belaruşi care luptă în Ucraina de partea acesteia, afirmă organizaţia pentru drepturile omului Viasna, citată marţi de agenţia EFE.

Economie 2024-07-23 19:13:51

Fraţii Tate se află sub control judiciar, dar le-a fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse de a nu părăsi teritoriul României, precizează DIICOT, în urma informaţiilor potrivit cărora Andrew şi Tristan Tate au părăsit ţara. DIICOT subliniază că toate celelalte obligaţii care decurg din măsura controlului judiciar sunt menţinute, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare. Cei doi ar trebuie să se întoarcă în România la finalul lunii martie, potrivit surselor Digi24. 

Economie 2025-02-27 14:48:52

Preşedinta realeasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat luni, după o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), că în cel mult zece zile autorităţile vor veni cu planuri concrete pentru a pune capăt corupţiei politice, în contextul cumpărării masive de voturi la alegerile prezidenţiale şi referendum.

Economie 2024-11-11 14:21:29

Liderul AUR, George Simion, a sărit în apărarea Elenei Lasconi, după ce președintele USR i-a cerut să renunțe la candidatura pentru Parlamentul European, în urma scandalului iscat de declarațiile privind votul la referendumul pentru familie. „Pentru userişti, susţinerea familiei tradiţionale, cea formată din femeie şi bărbat, aşa cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu pe lume, nu este ceva normal”, a declarat George Simion, potrivit News.ro.

Economie 2023-11-05 19:56:27

Timothée Chalamet primește critici entuziaste pentru interpretarea lui Bob Dylan în producția „A Complete Unknown”, filmul biografic al lui James Mangold despre cântărețul și compozitorul iconic și extrem de influent, scrie The Independent.

Economie 2024-11-21 17:49:44

Timp de mai bine de 1.000 de ani, șahul a fost comparat cu războiul. Acum, Vladimir Putin combină acest joc antic cu tactici machiavelice moderne în încercarea de a câștiga un conflict de secol XXI cât se poate de real, scrie Politico.

Economie 2025-04-24 07:00:57