„În ciuda dificultăţilor, nu suntem deconectaţi de lume, iar lumea nu este deconectată de noi”, a apreciat Herzog la o conferinţă economică la Ierusalim, subliniind, printre altele, legăturile militare, diplomatice şi economice cu Statele Unite sau Uniunea Europeană.
Procurorul CPI, Karim Khan, a anunţat luni că a cerut emiterea unor mandate de arestare împotriva lui Benjamin Netanyahu şi a ministrului său al Apărării, Yoav Gallant, pentru crime precum „faptul de a înfometa deliberat civili”, „omucidere intenţionată” şi „exterminare şi/sau omucidere” în legătură cu operaţiunea israeliană în Fâşia Gaza.
Totodată, Karim Khan a cerut mandate de arestare împotriva a trei lideri ai mişcării islamiste Hamas - Ismail Haniyeh, Mohammed Deif şi Yahya Sinouar - pentru „exterminare, viol şi alte forme de violenţă sexuală” şi „luare de ostatici drept crimă de război” în legătură cu atacul comis pe 7 octombrie 2023 în Israel.
Herzog a criticat decizia şi a apreciat că „imperiul malefic al Iranului şi sateliţii săi” încearcă să afecteze alianţele internaţionale ale Israelului printr-o campanie împotriva acestuia, în care a încadrat şi anunţul procurorului CPI.
În acest sens, preşedintele israelian a considerat că războiul împotriva Hamas din Gaza este „o bătălie istorică, amplă, strategică şi globală”, şi a propus drept contrapondere normalizarea relaţiilor cu Arabia Saudită, proces care a fost paralizat după 7 octombrie 2023, când Hamas a lansat un atac fără precedent asupra sudului Israelului.
