• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-17 22:33:58
  • Sursa:
Presedintele Iranului cere refacerea legii care obliga femeile la purtarea valului islamic. Cand ar fi trebuit promulgat actul normativ Imagine

Preşedintele moderat Massoud Pezeshkian a decis, împreună cu Consiliului Naţional de Securitate iranian, să nu promulge o lege privind „promovarea culturii castităţii şi hijabului”, scriu BBC şi RFI, citate de Le Figaro. O incertitudine plana asupra legii, care urma să fie promulgată la 13 decembrie, după ce a fost adoptată de către Parlament. Textul urma să fie semnat în aceeaşi zi de către preşedinte pentru a intra în vigoare.

Massoud Pezeshkian a anunţat înaintea datei oficiale a promulgătii că nu poate să aplice această lege pe care o consideră „ambiguă” şi care riscă, în opinia sa, să prvoace numeroase tensiuni în societate.

El a apreciat că este necesar ca legea să fie refăcută, scrie News.ro.

Directorul Observatorului Nordului şi Orientului Mijlociu şi al Fundaţiei Jean Jaurès, Farid Vahid, a declarat pentru publicația franceză Le Figaro că legea viza „să susţină familia” şi „să promoveze cultura hijabului”.

„Concret, ea prevede amenzi - care pot reprezenta în caz de recidivă până la 20 salarii medii lunare - aplicate femeilor care poartă prost vălul sau nu-l poartă în public sau pe reţele de socializare”, a precizat el.

Potrivit lui Farid Vahid, textul incrimina şi „complici”.

„Autoritatea Judiciară va putea astfel să decidă, dacă legea este promulgată, să închidă restaurante, cafenele, magazine, cinematografe sau muzee în care au fost văzute contraveniente”, a mai declarat el. Şoferii de taxi şi-ar pierde, de asemenea, licenţa.

„Pentru a fi aplicată, (legea) prevede folosirea camerelor (de supraveghere) sau a inteligenţei artificiale capabile să detecteze fotografii pe reţele de socializare, instrumente de supraveghere inspirate de către China”, a mai explicat Vahid.

Potrivit vicepreşedintelui iranian Mohammad Mokhber, citat de Radio France Internationale, legea este suspendată şi nu va putea fi promulgată, în aşteptarea unui nou proiect de lege pe care să-l prezinte Guvernul.

Adoptarea unei eventuale noi legi necesită mai multe luni.

Sute de jurnaliste, artiste, cineaste, dar şi activiste s-au mobilizat în vederea denunţării legii. Inclusiv unele ziare conservatoare au criticat textul.

Massoud Pezeshkian a criticat în mod deschis, în alegerile prezidenţiale, în iulie, tratamentul aplicat femeilor iraniene în problema purtării vălului islamic.

El a făcut, foarte probabil, un pas înapoi de frica unor noi tensiuni sociale, precum cele din 2022, după moartea lui Mahsa Amini, arestată în mod violent, lucru care a condus în cele din urmă la decesul său, din cauza nerespectării codului vestimentar privind purtarea vălului.

Citește și:

Cântăreața iraniană Parastoo Ahmadi se confruntă cu o acțiune în justiție după ce a transmis live un concert, fără să poarte hijab

Cea mai mare infiltrare a Iranului în Israel: spionii evrei care și-au trădat țara

Iranul face noi pași în dezvoltarea programului nuclear. Își pune în funcțiune „noi centrifuge avansate”

Conform unei analize a Poliţiei din Marea Britanie, în această țară copiilor le este mai uşor să cumpere cuţite decât paracetamol, transmite Sky News, așa că autoritățile au luat măsuri.

Economie 2025-02-19 08:26:48

Congresul din Filipine l-a proclamat oficial, miercuri, pe Ferdinand Marcos Jr. drept noul președinte al țării. Cunoscut drept „Bongbong” în Filipine, Marcos este fiul fostului dictator Ferdinand Marcos, care a condus această țară în urmă cu 36 de ani.

Economie 2022-05-25 21:04:20

DN 73A, spre stațiunea Râșnov, a fost blocat în această dimineață de un copac care s-a prăbușit pe carosabil. Trunchiul era marcat de reprezentanții DRDP Brașov și urma să fie tăiat de angajații de la ocolul silvic. În cădere copacul a avariat două mașini care erau în trecere. Este blocat și un drum care duce spre Poiana Brașov.  

Economie 2023-01-19 12:31:45

Președinții Volodimir Zelenski și Maia Sandu salută decizia de acordare a statutului de țări candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

Economie 2022-06-23 22:16:17

Germania trebuie să investească mai mult în apărare, a declarat secretarul general al NATO Mark Rutte luni, la Berlin, chiar dacă Berlinul este pe cale să atingă pentru prima dată după mulţi ani pragul stabilit de alianţă.

Economie 2024-11-05 13:13:09

Un atac rusesc asupra oraşului Kramatorsk din estul Ucrainei a lovit sâmbătă câteva locuinţe, salvatorii căutând mai multe persoane care s-ar putea afla sub dărâmături, conform unei declaraţii a guvernatorului regional, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-02-18 08:52:18

Imagini care nu au mai fost văzute până acum cu Regina Elisabeta a II-a în tinerețe apar într-un nou documentar BBC. E vorba de filmări private ale familiei regale, care au stat în arhive până când postul public le-a folosit în această producție dedicată Jubileului de Platină, evenimentul ce va marca cei 70 de ani de domnie ai suveranei britanice.

Economie 2022-05-28 07:00:40

Poliţiştii din Călăraşi au identificat un bărbat suspectat că ar fi autorul jafului care a avut loc marţi după amiază la sediul unei sucursale bancare din municipiul Călăraşi. Bărbatul se află, miercuri seară, în custodia Poliţiei.

Economie 2024-12-04 20:12:48