Adenomul de prostată duce la mărirea în volum a prostatei, care comprimă astfel calea urinară. De altfel, principalele acuze ale bărbaților cu această afecțiune sunt strict urinare. Ce tratamente sunt recomandate pentru prostata mărită aflăm de la Conf. Dr. Marcian Manu, medic primar urologie.
Principalele simptome cauzate de dezvoltarea unui adenom de prostată includ urinarea cu dificultate, frecvența crescută a micțiunilor în timpul zilei și apariția urinărilor nocturne, care fragmentează somnul. Pot apărea, de asemenea, senzația de golire incompletă a vezicii urinare, senzația de imperiozitate micțională, presiune scăzută a jetului urinar, uneori chiar picătură cu picătură, putând merge până la blocaj urinar. Nu în ultimul rând, pacienții pot observa prezența sângelui în urină.
Odată stabilit diagnosticul, prin examen clinic, analize de sânge și investigații imagistice, medicul urolog poate recomanda urmărirea pacientului pe termen lung, administrarea unor medicamente sau o metodă chirurgicală de tratament pentru prostata mărită. În prezent, medicina dispune de numeroase metode minim invazive pentru tratamentul adenomului de prostată, care sunt foarte bine suportate de pacienți și au o eficiență ridicată. Este important însă ca bărbații cu probleme ale prostatei să nu întârzie în prezentarea la medic.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro