• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-01 12:30:18
  • Sursa:
Presedinta Ungariei i-a indemnat pe parlamentarii maghiari sa aprobe „cat mai repede posibil” aderarea Finlandei si Suediei la NATO Imagine

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, i-a îndemnat miercuri pe parlamentarii ungari să ratifice aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO „cât mai repede posibil”, în contextul în care deputaţii au început să dezbată moţiunile după luni de zile în care acestea au fost blocate în legislativ, informează Reuters.

„Aceasta este o decizie complexă, cu consecinţe serioase, prin urmare o analiză atentă este necesară”, a scris Novak pe Facebook, conform Agerpres.

„Poziţia mea este cât de poate de clară: în actuala situaţie, aderarea Suediei şi Finlandei (la NATO) este justificată. Am încredere că Adunarea Naţională va lua o decizie înţeleaptă cât mai curând posibil!”, a îndemnat ea.

Parlamentul Finlandei supune la vot miercuri o lege care deschide calea pentru aderarea ţării nordice la NATO, decizia de a solicita intrarea în Alianţa Nord-Atlantică fiind luată de Helsinki în urma schimbării arhitecturii securităţii europene prin invazia rusă din Ucraina, informează DPA.

Votul este programat pentru ora locală 13:00 (12:00 GMT), potrivit unui purtător de cuvânt al legislativului finlandez. Este de aşteptat ca legea să fie aprobată cu o largă majoritate.

După începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda au prezentat o candidatură comună pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, abandonând deceniile de nealiniere militară.

Candidatura celor două ţări nordice, care trebuie să fie acceptată în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, a fost ratificată de toate, cu excepţia Turciei şi a Ungariei.

Parlamentarii ungari au început să dezbată această chestiune, înaintea unui vot separat pentru fiecare dintre cele două ţări între 6 şi 9 martie, a anunţat parlamentul pe site-ul său.

Termenul a fost amânat de mai multe ori din cauza unui impas legislativ, iar opoziţia a acuzat guvernul lui Viktor Orban de tergiversare.

Premierul naţionalist al Ungariei doreşte să menţină legăturile cu Moscova, în pofida războiului din Ucraina.

La rândul său, Turcia s-a arătat favorabilă intrării Finlandei în NATO, dar blochează pentru moment candidatura Suediei, cerând în schimb autorităţilor de la Stockholm să predea justiţiei turce persoane acuzate de terorism şi să interzică manifestaţii ale organizaţiilor prokurde pe care Ankara le consideră teroriste.

Guvernele statelor membre UE au căzut luni de acord că blocul comunitar ar trebui să interzică distrugerea articolelor textile nevândute, ca parte a strategiei UE de reducere a deşeurilor printr-o mai mare reutilizare şi reciclare, transmite Reuters

Economie 2023-05-22 16:07:27

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat, vineri, că Occidentului nu ar trebui să i se permită să dezvolte un monopol în sfera Inteligenţei Artificiale (AI) şi a spus că o strategie rusă mult mai ambiţioasă pentru dezvoltarea AI va fi aprobată în curând, relatează Reuters.

Economie 2023-11-24 18:39:55

Președintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat, marți, în cadrul unei întâlniri cu oficiali de top din domeniul securității naționale, că îngrijorările legate de o posibilă declanșare a celui de-Al Treilea Război Mondial sunt justificate, pentru că forța militară a devenit principalul instrument de comunicare între marile puterile, relatează agenția de stat rusă TASS. 

Economie 2024-02-21 10:15:21

Inspectorii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au descoperit şi sancţionat primele cazuri de transport ilegal de animale şi produse alimentare, în cadrul acţiunilor de control desfăşurate înaintea Sărbătorilor Pascale.

Economie 2023-04-05 11:14:10

Schimbările climatice provoacă pierderi de mii de miliarde de dolari economiei mondiale, iar ţările în curs de dezvoltare sunt cele mai afectate, potrivit unui studiu publicat marţi, cu câteva zile înainte de conferinţa COP 28 de la Dubai, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-11-28 11:09:32

Administrația Biden a stabilit că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, ar trebui să primească imunitate într-un proces intentat de logodnica jurnalistului Washington Post Jamal Khashoggi, despre care Casa Albă spune că a fost ucis la comanda prințului, transmite CNN.

Economie 2022-11-18 11:58:39

În discursul său către națiune, președintele Joe Biden a avut un mesaj și pentru musulmanii din Statele Unite, care riscă să devină din nou ținta unui val de ură din cauza masacrului comis de Hamas în Israel: "aparțineți Statelor Unite, sunteți americani!". Antisemitismul și islamofobia trebuie deopotrivă respinse, a spus liderul de la Casa Albă.

Economie 2023-10-20 08:32:02

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a vorbit duminică seară, la Digi24, despre reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre NATO care va avea loc săptămâna următoare la București. Acesta spune că vor avea loc mai multe premiere pentru România și Alianța Nord-Atlantică, în contextul în care vor participa țările candidate Suedia și Finlanda, precum și aliații Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina, dar și țări membre G7. Țara noastră devine astfel un „centru diplomatic” în regiunea strategică a Mării Negre și capătă importanță pentru Europa, Alianța Nord-Atlantică, Balcanii de Vest și nu numai.

Economie 2022-11-27 21:27:26