• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-01 09:20:49
  • Sursa:
Peste jumatate dintre romani prefera un presedinte independent. Ce parere au despre un presedinte-femeie (sondaj INSCOP) Imagine

Mai mult de jumătate dintre români ar prefera un independent la preşedinţie, în detrimentul candidatului unui partid politic, arată datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. De asemenea, un procent similar ar opta pentru un preşedinte de dreapta, în timp ce doar puţin peste 20% ar prefera unul de stânga, mai relevă sondajul.

Întrebaţi pentru ce fel de preşedinte ar opta între un independent şi un membru al unui partid politic, 55% dintre cei chestionaţi spun că ar alege un independent, 36,1% - un membru al unui partid politic, iar 9% nu ştiu sau nu răspund.

Pentru un candidat independent politic ar opta în special femeile, gulerele gri, locuitorii din urban, cei cu un venit mai redus.

Bărbăţii, persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din regiunile sudice ar prefera cel mai mult un membru al unui partid politic pentru funcţia prezidenţială.

50,4% dintre cei chestionaţi spun că ar prefera un preşedinte de dreapta, 20,7% - unul de stânga, iar 28,9% nu ştiu sau nu răspund.

Votanţii Alianţei Dreapta Unită, ai PNL şi ai AUR, bărbaţii, cei inactivi potenţial activi, gulerele albastre, locuitorii din Bucureşti îşi exprimă preferinţa pentru un preşedinte de dreapta într-o proporţie mai mare decât media.

Ar prefera mai degrabă un preşedinte de stânga mai ales: votanţii PSD, persoanele peste 60 de ani, potrivit sondajului INSCOP.

46,8% dintre români ar prefera un preşedinte mai tânăr, chiar dacă nu are suficientă experienţă, iar 48,9% un preşedinte mai cu experienţă, chiar dacă este mai vârstnic. Ponderea non-răspunsurilor este de 8,2%.

Îşi exprimă preferinţa pentru un preşedinte mai tânăr în special: votanţii Alianţei Dreapta Unită şi ai AUR, persoanele cu vârsta sub 45 de ani, cei cu educaţie medie sau superioară, angajaţii la privat.

Votanţii PSD şi ai PNL, persoanele cu vârsta peste 45 de ani, inactivii pasivi ar prefera într-o proporţie mai mare decât media un preşedinte mai cu experienţă, chiar dacă este mai vârstnic.

53,8% dintre participanţii la sondaj spun că ar prefera un preşedinte care să fie bărbat, iar 31% un preşedinte femeie. 15,2% nu ştiu sau nu răspund.

Votanţii PSD, ai PNL şi ai AUR, bărbaţii, cei cu vârsta peste 60 de ani, inactivi pasivi, locuitorii din urbanul mic, angajaţii la stat îşi exprimă preferinţa pentru un preşedinte bărbat într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie.

Ar prefera un preşedinte femeie mai ales: femeile, persoanele cu vârsta sub 30 de ani, cei inactivi potenţial activi.

Întrebaţi care cred că ar fi cel mai potrivit candidat pentru funcţia de preşedinte al României din partea PSD, 32,3% dintre votanţii Partidului Social Democrat îl indică spontan pe Marcel Ciolacu, 18,8% pe Mircea Geoană, 9,8% pe Victor Ponta, 4,9% pe Gabriela Firea, iar 3,9% altul.

29,1% dintre votanţii PSD nu ştiu sau nu pot aprecia, iar 1,2% nu răspund.

Întrebarea deschisă a fost adresată doar votanţilor PSD.

15,1% dintre votanţii PNL indică spontan drept candidatul cel mai potrivit din partea PNL pe Nicolae Ciucă, 7,7% pe Emil Boc, 7,7% pe Mircea Geoană, 1,5% pe Ilie Bolojan, 0,4% pe Rareş Bogdan, iar 10% pe altul.

56,9% dintre votanţii liberali nu ştiu sau nu pot aprecia, iar 0,7% nu răspund.

Întrebarea deschisă a fost adresată doar votanţilor PNL.

53,6%% din votanţii AUR indică spontan drept candidatul cel mai potrivit al formaţiunii pe George Simion, 17,9% pe Diana Şoşoacă, 0,3% pe Claudiu Târziu, iar 3,2% pe altul.

25% dintre votanţii AUR nu ştiu sau nu pot aprecia.

Întrebarea deschisă a fost adresată doar votanţilor AUR.

21,2% din votanţii Alianţei Dreapta Unită (USR, PMP, FD) indică spontan drept candidatul cel mai potrivit pe Cătălin Drulă, 8,2% pe Mircea Geoană, 5,4% pe Dan Barna, 4,1% pe Ludovic Orban, 3,4% Laura Codruţa Kovesi, 0,2% Eugen Tomac, iar 11,8% pe altul.

45,8% dintre votanţii Alianţei Dreapta Unită nu ştiu sau nu pot aprecia.

Întrebarea deschisă a fost adresată doar votanţilor ADU.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 16 - 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a propus celor 32 de ţări membre ale alianţei să aloce cel puţin 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru cheltuieli militare şi de securitate până în 2032, a anunţat vineri premierul olandez, Dick Schoof, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2025-05-09 20:04:38

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, asaltat cu întrebări despre acuitatea sa mentală după o dezbatere dezastruoasă cu Donald Trump, a afirmat într-un fragment de interviu difuzat miercuri că îşi va reevalua candidatura dacă va fi diagnosticat cu o problema medicală. Cu puțin timp în urmă, un important lider din Partidul Democrat i-a cerut acestuia să se retragă din cursă.

Economie 2024-07-17 23:25:03

Eurodeputatul italian Andrea Cozzolino, vizat de justiţia belgiană în scandalul de corupţie din Parlamentul European în care sunt implicate Qatarul şi Marocul, a fost arestat vineri într-o clinică din Napoli, unde se afla pentru un control medical, au anunţat mass-media italiene, citate de AFP.

Economie 2023-02-11 10:38:06

Încheierea Jocurilor Olimpice ne-a arătat încă o dată că sportivii noștri își merită de două ori medaliile: o dată pentru reușita sportivă, și, a doua oară, pentru tenacitatea de a depăși greutățile legate de pregătirea într-o țară în care infrastructura dedicată este precară sau chiar inexistentă. Dar lucrurile au început să se schimbe. Compania Națională de Investiții (CNI) a finalizat în perioada 2022 - 2024: 210 săli de sport, 49 de complexuri sportive, precum și 16 bazine de înot. De asemenea, în prezent, se află în derulare 386 de obiective de investiții în infrastructura sportivă.

Economie 2024-10-08 09:55:49

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a decis vineri ca nicio partidă din cupele europene să nu se mai dispute, până la noi ordine, în regiunea separatistă Transnistria, teritoriu aflat în componenţa Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP.

Economie 2022-06-25 11:19:19

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi, care denunţă de mai multe săptămâni o înăsprire a condiţiilor sale de detenţie, a indicat luni că va da în judecată închisoarea pentru că este privat de ghete de iarnă, chiar dacă afară a nins şi temperaturile au scăzut, relatează AFP.

Economie 2022-11-21 18:31:56

O anchetă a fost declanșată cu privire la moartea misterioasă a unui bărbat din Franța, după ce trupul său a fost descoperit înconjurat de jucării sexuale.

Economie 2022-08-30 16:28:08

Un nou studiu alarmant vine de la cercetătorii britanici. Coșmarurile pe care le avem în copilărie prevestesc o demență la vârsta adultă.

Economie 2023-03-05 18:58:59