• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-20 13:37:42
  • Sursa:
Premiera la CEDO. Sase copii si tineri portughezi au dat in judecata 32 de tari din cauza poluarii care duce la fenomene meteo extreme Imagine

Șase portughezi cu vârste de la 11 la 24 de ani au dat în judecată 32 de țări pe care le acuză că prin emisiile lor de gaze contribuie la încălzirea globală care duce la fenomene extreme, așa cum a fost incendiul din 2017 din Portugalia, în care au murit 100 de oameni. Este o premieră pentru justiția europeană în ceea ce priveşte "numărul de state" incriminate.

Procesul a fost deschis de cei șase tineri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și ar putea marca un punct de cotitură în ceea ce priveşte justiţia climatică.

O dovadă a importanţei pe care Curtea de la Strasbourg (estul Franţei) o acordă acestui caz este faptul că Marea Cameră, cea mai înaltă instanţă a sa, se va întruni pe 27 septembrie, începând cu ora 09:15 (07:15 GMT).

Cu 32 de state vizate, acest dosar este, prin amploarea sa, o premieră pentru jurisdicţia europeană: "este un caz unic" în ceea ce priveşte "numărul de state" incriminate, potrivit unei surse din cadrul CEDO, scrie Agerpres.

Decizia, pe care Curtea o va pronunţa peste câteva luni, va fi analizată cu atenţie în contextul exploziei globale a numărului de procese legate de climă: hotărârile sale sunt obligatorii pentru cele 46 de state membre ale Consiliului Europei şi stabilesc jurisprudenţa.

Avocatul celor şase reclamanţi, Gerry Liston, speră la o hotărâre "care să acţioneze ca un tratat obligatoriu impus de Curte" statelor şi care să le îndemne "să îşi accelereze eforturile de atenuare a schimbărilor climatice". "Din punct de vedere juridic, ar fi o schimbare radicală" în ceea ce priveşte justiţia climatică, într-un moment în care instanţele joacă un rol din ce în ce mai important în această luptă, consideră avocatul de la Global Legal Action Network (GLAN), ONG-ul britanic care îi susţine pe tinerii reclamanţi.

Cei şase portughezi, cu vârste între 11 şi 24 de ani, au decis să acţioneze după incendiile violente din 2017, care au ars zeci de mii de hectare şi au ucis peste 100 de persoane în ţara lor.

Aceşti tineri, care se tem pentru sănătatea lor, spun că au simţit "anxietate în faţa catastrofelor naturale şi a perspectivei de a trăi într-un climat din ce în ce mai cald", a rezumat CEDO într-un comunicat. Curtea, care nu s-a mai pronunţat vreodată asupra obligaţiilor celor 46 de ţări membre ale Consiliului Europei în această privinţă, va examina mai întâi admisibilitatea cererii - cauza putând fi respinsă fără a fi examinată pe fond. Această admisibilitate va fi foarte dezbătută. În timp ce procedura obişnuită presupune mai întâi epuizarea căilor de atac în faţa instanţelor din ţările în cauză, reclamanţii au ales să se adreseze direct CEDO, invocând "sarcina excesivă şi disproporţionată" pe care o presupune lansarea a 32 de proceduri separate în 32 de state.

O şedinţă "fără precedent prin amploarea şi consecinţele sale", potrivit lui Gearoid O Cuinn, director al GLAN, pentru care acest caz, o poveste tip "David împotriva lui Goliat", depăşeşte cadrul european: "Niciodată până acum nu au fost atâtea ţări care să fie nevoite să se apere în faţa unei instanţe de judecată, oriunde în lume."

"Goliat" este reprezentat, aşadar, de cele 32 de ţări europene care, potrivit reclamanţilor, prin emisiile lor de gaze cu efect de seră contribuie la încălzirea globală, consecinţele fiind valuri de căldură şi incendii, inclusiv în ţara lor. "Guvernele din întreaga lume au puterea de a opri acest lucru, iar europenii aleg să nu o facă", spune Catarina dos Santos Mota, o reclamantă în vârstă de 23 de ani. Dacă aceştia "nu reuşesc să ne protejeze, atunci este de datoria (CEDO) să intervină".

Cele 27 de state ale UE, Rusia, Turcia, Elveţia, Norvegia şi Regatul Unit sunt vizate în reclamaţia depusă în septembrie 2020. Iniţial, figura şi Ucraina, dar reclamanţii au renunţat să o mai vizeze după invazia Rusiei.

În solicitarea lor, tinerii portughezi invocă mai multe texte internaţionale privind clima, inclusiv Acordul de la Paris din 2015, şi indică mai multe încălcări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, între care articolele 2 (dreptul la viaţă) şi 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale).

"Cred cu adevărat că acest caz va schimba lumea", spune Claudia Duarte Agostinho, 24 de ani, cea mai în vârstă dintre reclamanţi.

Două prime dosare privind climatul, care vizau Elveţia şi Franţa, au fost examinate în martie de CEDO, care nu s-a pronunţat încă. Numărul de procese legate de climă s-a dublat între 2017 şi 2022, potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu. 

Preşedintele american Joe Biden a promis vineri că va trimite dispozitive submarine la locul exploziilor produse la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, „pentru a stabili cu exactitate ceea ce s-a întâmplat”. Atât el, cât și secretarul de stat Antony Blinken au respins acuzațiile lui Putin că puterile occidentale ar fi responsabile de avarierea conductelor submarine.

Economie 2022-09-30 22:47:56

Continuă lucrările de lărgire a plajei în Eforie Sud. Vorbim despre tronsonul cuprins între cele două diguri unde, până acum o săptămână, era apă.

Economie 2022-09-07 07:30:04

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente. Potrivit proiectului,  foștii militari, polițiști sau agenți din penitenciare vor beneficia de majorarea pensiei ori de câte ori crește solda de grad sau salariul de funcție.

Economie 2024-11-05 10:42:06

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, se vor întâlni sâmbătă la summitul Cooperării economice Asia-Pacific care are loc la Lima, în Peru, a anunţat miercuri o înaltă responsabilă a Casei Albe, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Este prima întâlnire față în față între cei doi lideri de anul acesta.

Economie 2024-11-13 21:07:10

Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian.

Economie 2024-05-03 07:48:05

Fostul consilier prezidenţial, liberala Adriana Săftoiu a declarat joi, la Craiova, că sistemul îşi bate joc de copiii surzi, în condiţiile în care examenul de bacalaureat nu este adaptat pentru ei, deşi există o lege promulgată de doi ani, dar ministerul nu a emis până acum normele de aplicare. Potrivit lui Săftoiu, limba maternă pentru copii surzi nu este limba română, ci limba semnelor române, ceea ce nu se aplică la examene.

Economie 2023-04-20 20:20:03

Mai mulţi atacatori înarmaţi au deschis focul duminică într-o biserică catolică din Owo, în sudul Nigeriei. Atacul a avut loc în timpul liturghiei şi s-a soldat cu zeci de morţi, relatează dpa.

Economie 2022-06-05 19:23:26

Un cutremur a avut loc luni seara, în zona seismică Vrancea, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.

Economie 2024-12-09 21:48:45