• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-03 07:48:05
  • Sursa:
Rusii castiga teren in Africa. Trupele Moscovei au intrat intr-o baza aeriana din Niger unde erau stationati soldati americani Imagine

Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian.

Un oficial american cu rang înalt din domeniul apărării, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat pentru Reuters că forţele ruseşti nu s-au amestecat cu trupele americane, ci au folosit un hangar separat de la Baza Aeriană 101, care se află lângă aeroportul internaţional Diori Hamani din Niamey, capitala Nigerului.

Oficialii militari care conduc ţara din vestul Africii au cerut SUA să îşi retragă cei aproape 1.000 de militari din ţară. Până la lovitura de stat de anul trecut, Nigerul a fost un partener cheie pentru lupta Washingtonului împotriva insurgenţilor care au ucis mii de oameni şi au strămutat alte milioane.

Mişcarea armatei ruse a pus trupele americane şi ruseşti în imediată apropiere, într-un moment în care rivalitatea militară şi diplomatică a celor două ţări este tot mai acerbă din cauza conflictului din Ucraina. De asemenea, ridică întrebări cu privire la soarta instalaţiilor americane din ţară după retragere.

"(Situaţia) nu este grozavă, dar pe termen scurt este gestionabilă", a declarat oficialul american.

Ambasadele Nigeriei şi Rusiei la Washington nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

SUA şi aliaţii lor au fost forţaţi să-şi retragă trupele dintr-o serie de ţări africane după lovituri de stat care au adus la putere grupuri dornice să se distanţeze de guvernele occidentale. Pe lângă iminenta plecare din Niger, trupele americane au părăsit şi Ciadul în ultimele zile, în timp ce forţele franceze au fost date afară din Mali şi Burkina Faso.

În acelaşi timp, Rusia încearcă să consolideze relaţiile cu ţările africane, prezentând Moscova ca o ţară prietenoasă, fără bagaj colonial pe continent. Mali, de exemplu, a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi africani ai Rusiei, forţa mercenară a grupului Wagner fiind desfăşurată acolo pentru a lupta împotriva insurgenţilor jihadişti, scrie news.ro.

După lovitura de stat din Niger, armata americană a mutat o parte din forţele sale de la Baza Aeriană 101 la Baza Aeriană 201 din oraşul Agadez. Nu este clar ce echipamente militare americane au rămas la Baza Aeriană 101. SUA au construit Baza Aeriană 201 în centrul Nigerului cheltuind peste 100 de milioane de dolari. Din 2018, aceasta a fost folosită pentru a viza luptătorii Jama'at Nusrat al-Islam wal Muslimeen, grupare afiliată Statului Islamic şi al-Qaida.

Washingtonul este îngrijorat că militanţii islamişti din regiunea Sahel ar putea să se extindă fără prezenţa forţei şi a capacităţilor de informaţii ale SUA.

Demersul Nigerului de a cere retragerea trupelor americane a venit după o întâlnire la Niamey la jumătatea lunii martie, când înalţi oficiali americani şi-au exprimat îngrijorarea inclusiv cu privire la sosirea aşteptată a forţelor ruseşti şi la rapoartele potrivit cărora Iranul caută materii prime în ţară, inclusiv uraniu. Deşi mesajul SUA către oficialii nigerieni nu a fost un ultimatum, s-a precizat clar că forţele americane nu se pot afla în aceeaşi bază cu forţele ruseşti. "Ei nu au primit bine acest lucru", a spus oficialul american citat de Reuters.

Un general american cu două stele a fost trimis în Niger pentru a încerca să organizeze o retragere profesionistă şi responsabilă. Deşi nu a fost luată nicio decizie cu privire la viitorul trupelor americane din Niger, oficialul a declarat că planul este ca acestea să se întoarcă la bazele de origine din Germania ale Comandamentului american pentru Africa.

 

Curtea Supremă a Statelor Unite (SCOTUS) a anunțat că va studia cazul istoric declanșat de decizia mai multor state de a-l scoate pe Donald Trump de pe buletinul de vot pentru acuzații de trădare și insurecție împotriva guvernului SUA și că va da un verdict care să se aplice uniform pe tot teritoriul american în ce privește candidatura fostului președinte, relatează BBC.

Economie 2024-01-06 17:15:49

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a dat, marți, un răspuns la solicitările PSD față de ministrul energiei, Virgil Popescu, din rândul liberalilor, să găsească o soluție pentru reglementarea unei diminuări sau plafonări a prețului la carburanți. Stroe le spune colegilor de la guvernare să se adreseze ministrului de finanțe, Adrian Câciu, din rândul social-democraților, privind capacitatea bugetului de stat de a susține o plafonare a prețului sau să găsească alte măsuri.

Economie 2022-06-21 17:04:36

Alpiniștii și drumeții care cutreieră Alpii elvețieni găsesc din ce în ce mai multe obiecte antice misterioase, pe măsură ce tot mai mulți ghețari se topesc, relatează Business Insider. Descoperirile lor ne oferă noi indicii despre civilizațiile din trecutul îndepărtat, dar prezintă și un pericol pentru arheologi, care riscă să se infecteze cu virusuri și bacterii antice reactivate prin dezghețare.

Economie 2024-07-13 19:06:50

„Babasha a avut cel mai sincer discurs politic dintre toți interpreții săptămânii,” a transmis fostul director al SRI, Eduard Hellvig, care a comentat, sâmbătă, într-o postare pe contul său de pe platforma X rezultatele alegerilor de duminică și controversa de la concertul Coldplay.

Economie 2024-06-15 16:02:37

Trupe terestre israeliene au început, vineri, o nouă incursiune în Khan Yunis, un oraş important din sudul Fâşiei Gaza care a fost joi parţial abandonat de civili şi unde soldaţii desfăşoară lupte inclusiv în subteran, informează EFE preluată de Agerpres.

Economie 2024-08-09 17:07:46

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus vineri că decizia lui Nicolae Ciucă de a nu demisiona de la conducerea guvernului „este corectă”, în actualul context al grevei din învățământ. Conform acordului privind „rotativa guvernamentală”, Ciucă ar fi urmat să demisioneze din funcția de premier, iar Ciolacu să fie desemnat șeful Executivului.

Economie 2023-05-26 09:40:54

Un polițist în vârstă de 38 de ani a fost găsit duminică dimineața mort, împușcat în cap, în comuna Dumești din județul Iași. Un altul a fost împușcat în zona capului, în sediul Poliţiei Oraşului Abrud, el a fost resuscitat de medici însă nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul de către doctori. 

Economie 2024-12-01 22:40:50

O explozie a avut loc, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia din Năvodari, județul Constanța, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. 20 de persoane au fost evacuate. Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că nu sunt înregistrate victime. 

Economie 2024-03-29 11:10:59