"Este evident că o echipă ucraineană a fost cea care a condus atacul. Şi acest lucru a fost posibil doar cu un sprijin logistic important din partea Poloniei", a dat asigurări joi Hanning într-un interviu acordat cotidianului Die Welt.
"Cred că au existat acorduri între preşedinţii (ucrainean Volodimir) Zelenski şi (polonez Andrzej) Duda pentru a se organiza acest atac", a adăugat el.Potrivit acestuia, guvernul german ar trebui să ceară despăgubiri Kievului şi Varşoviei."Polonia nu a participat în niciun fel. Trebuie spus că aceasta este o minciună", a declarat Krzysztof Gawkowski pentru postul de televiziune Polsat News, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Gawkowski a respins cu fermitate aceste acuzaţii."Cred că este vorba despre o dezinformare rusă care rezonează prin cuvintele politicienilor germani sau ale membrilor administraţiei de stat din Germania", a spus vicepremierul polonez."Fie ei acţionează sub influenţa" Moscovei, "fie sunt conştienţi de faptul că acest lucru duce la divergenţe în cadrul ţărilor membre NATO", a spus ministrul polonez, arătând spre Rusia ca un posibil autor al sabotajului."Sunt convins că nu există nicio dovadă a participării Poloniei la sabotarea Nord Stream", a mai spus Gawkowski.
Tot joi, și publicația Wall Street Journal (WSJ) scria că sabotarea gazoductului rus Nord Stream în 2022 în Marea Baltică a fost validată la cel mai înalt nivel la Kiev, inclusiv iniţial de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.Potrivit publicaţiei americane, care se bazează în special pe surse militare ucrainene, atentatul cu exploziv în adâncurile Mării Baltice a fost dus până la capăt cu supervizarea comandantului şef al armatei ucrainene de la acea vreme, Valeri Zalujnîi, şi aceasta în pofida faptului că Volodimir Zelenski îşi schimbase opinia pe parcurs şi ceruse oprirea proiectului.Ancheta judiciară germană asupra sabotajului se orientează spre Ucraina, cu un mandat de arestare emis recent împotriva unui scafandru profesionist din această ţară.Ideea sabotajului apăruse în mai 2022 în timpul unei reuniuni de ofiţeri de grad înalt şi directori de companii ucrainene, la trei luni după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucraina, scrie WSJ.Potrivit WSJ, şase persoane în total au fost implicate direct în această operaţiune, care a costat circa 300.000 de dolari, totul finanţat din bani privaţi.
Media germane, care au dezvăluit recent modul în care evoluează ancheta judiciară, sunt mult mai prudente cu privire la implicarea unor înalte autorităţi ucrainene şi tind dimpotrivă să îl disculpe pe Zelenski cel puţin. Săptămânalul Der Spiegel evocă în schimb o posibilă implicare a lui Valeri Zalujnîi.
