„Am primit o înștiințare că trebuie să restitui spitalului suma de 11.000 lei. Aceste drepturi sunt cuvenite, pentru că noi am lucrat atat în program normal, cât și în gărzi. Deci noi nu avem de ce să restituim acești bani”, susține medicul Mariana Diaconu.
„Nu este normal, nu este corect, atât timp cât am muncit. Dacă la vremea aia ne spuneau că nu sunt bani suficienți, poate gaseam o modalitate să muncim mai puțin, să muncim pentru suma pe care aveau sa ne o dea”, spune asistentul medical Vasi Cârmiş.
Cum angajaţii s-au revoltat când au văzut înştiinţările de plată, managerul spitalului a deschis un proces împotriva Curţii de Conturi.
„Legea ma obligă, pe de-o parte, să recuperez banii de la salariați, desi eu nu eram atunci managerul spitalului şi, pe de altă parte, să îmi apăr salariații. Puteam anula in instanţă decizia Curții de Conturi”, afirmă Victor Ivan, managerul spitalului.
Controlul Curţii de Conturi a vizat perioada ianuarie 2011- februarie 2012, iar decizia de impunere a fost contestata de spital in justitie. Angajaţii au pierdut însă în primă Instanţă, la Tribunalul Teleorman. Ei speră să Li se dea totuşi dreptate la recurs, la Curtea de Apel Bucuresti.
