• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-07 16:39:30
  • Sursa:
Politia vine cu noi precizari despre camerele de viteza de pe sosele. Procedura prin care vor fi amendati soferii Imagine

Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, comisarul şef de poliţie Bogdan Oproiu, a afirmat că a început monitorizarea traficului rutier cu radare, prin sistemul e-Sigur, acestea fiind amplasate deja pe A1, pe A2 şi pe DN 2, în judeţul Vrancea, iar ulterior vor fi introduse în toată ţara. Oproiu a explicat că scopul principal al acestui sistem de monitorizare a traficului este reducerea cu 50% a mortalităţii prin accidente rutiere în următorii cinci ani.

„Aş vrea să reamintim faptul că, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaţionalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier e-Sigur, sistem care presupune supravegherea drumurilor naţionale sau a drumurilor cu risc rutier de la nivelul României, supraveghere prin intermediul dispozitivelor radar. Vorbim despre dispozitive radar tip pistol, care vor fi montate pe trepied. Ele vor putea fi observate pe marginea drumului, vor fi la vedere, vor funcţiona într-un mod automat, ceea ce presupune înregistrarea tuturor vehiculelor care depăşesc limita de viteză”, a spus marţi Oproiu, citat de News.ro.

El a precizat că primele radare au fost montate deja.

„În această perioadă ne aflăm într-o etapă de debut a sistemului e-Sigur, fapt pentru care îl putem întâlni momentan doar pe autostrada A1, tronsonul Bucureşti-Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa şi pe DN 2 pe raza judeţului Vrancea, iar etapizat acest sistem va fi implementat la nivelul întregii ţări. Scopul principal al sistemului este acela de a asigura o fluenţă a traficului rutier şi de a ne îndeplini ţinta de ţară, respectiv reducerea cu 50% a mortalităţii până în anul 2030”, a spus el.

Oproiu a explicat cum vor fi sancţionaţi şoferii care au depăşit viteza legală.

„Procesul de implementare a acestui sistem e-Sigur va fi următorul: după încheierea activităţii, poliţistul rutier va descărca toate datele ce au fost înregistrate de către aparatul radar, iar colegii care se află în Centrul de management al traficului vor proceda la prelucrarea datelor, vor identifica proprietarii autovehiculelor care au fost depistate circulând cu viteză, îi vor notifica, proprietarii autovehiculelor au obligaţia de a comunica Poliţiei Rutiere datele conducătorului auto, după ce poliţiştii rutieri primesc aceste date vor întocmi direct procesul verbal faţă de şofer pe care îl vor transmite către domiciliul acestuia”, a arătat Bogdan Oproiu.

El a menţionat că aceste radare vor fi amplasate în zonele cu risc rutier.

„Aceste dispozitive radar pe trepied vor fi întâlnite exclusiv în zonele cu risc rutier. Aţi adus în discuţie Autostrada 1 Bucureşti-Piteşti. Pe această arteră avem mai multe zone cu risc rutier, astfel că astăzi dispozitivul radar va putea fi observat într-o zonă cu risc rutier, mâine în altă zonă astfel încât etapizat să atingem toate zonele. Vor fi amplasate în fiecare zi în zonele cu risc rutier astfel încât etapizat să putem atinge toate zonele cu risc rutier din România în toată ţara. Pentru acest proiect, acest sistem e-Sigur, avem pregătite 700 de dispozitive radar de tip pistol, care vor putea fi observate treptat pe marginea drumului public, alături de un echipaj de Poliţie Rutieră, bineînţeles”, a declarat Bogdan Oproiu.

Rusia a întreprins recent mai mulți pași către legitimarea regimului taliban din Afganistan, scrie Institutul Rober Lansing, care face o analiză a acestei mișcări a Kremlinului.

Economie 2025-04-03 07:00:28

În estul Europei, mai multe țări NATO lucrează de zor pentru a-și consolida apărarea – în Polonia, Finlanda și țările baltice, buldozerele și excavatoarele construiesc noi tranșee, obstacole antitanc și alte fortificații, relatează The Independent. Europa se pregătește pentru un posibil act de război din partea Rusiei care ar necesita un răspuns pe măsură al alianței NATO, în condițiile în care sprijinul SUA devine din ce în ce mai incert.

Economie 2024-12-01 10:43:21

Doi bărbaţi sunt suspectaţi că ar fi împuşcat patru câini, pe un câmp din judeţul Constanţa, iar anchetatorii au ridicat două arme de vânătore pe care ei le deţineau legal.

Economie 2024-01-15 14:02:26

O femeie de 34 de ani, care şi-a omorât tatăl în 10 august, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, relatează Agerpres.

Economie 2023-09-01 18:17:53

Cei mai mari furnizori de echipamente pentru producția de cipuri și-au suspendat vânzările și serviciile către fabricanții de semiconductori din China, noile restricții aplicate exporturilor americane perturbând deja industria tehnologiei de la Beijing și operațiunile companiilor globale, scrie Financial Times.

Economie 2022-10-13 16:13:26

Bolile alergice au devenit în ultimii ani nu doar din ce în ce mai frecvente, dar și mai complexe, mai severe și mai dificil de diagnosticat. Relativ recent recunoscută și descrisă este și esofagita eozinofilică, o astfel de afecțiune alergică, despre care discutăm cu dr. Adriana Cămuescu, medic primar alergologie și imunologie clinică.

Economie 2023-10-05 09:46:01

Studenţii sârbi au organizat, sâmbătă, un protest masiv şi au blocat podurile peste Dunăre la Novi Sad, pentru a marca trei luni de la prăbuşirea unui acoperiş de beton la gara din acest oraş, care s-a soldat cu moartea a 15 persoane, relatează AP, potrivit News.ro.

Economie 2025-02-01 21:26:30

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Croației că, în conformitate cu datele transmise de instituția meteo din țară, pentru data de 15 februarie au fost emise mai multe coduri roșu și portocaliu de vânt.

Economie 2025-02-15 16:25:36