Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov şi-a susţinut în continuare nevinovăţia în faţa jurnaliştilor şi a spus că ceea ce i s-a întâmplat a fost "o măsură prea dură". Căncescu a mai spus că aşteaptă să înceapă procesul pe fond, lucru care se va întâmpla cel târziu in luna aprilie.
Aristotel Căncescu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii octombrie 2014, pentru fapte de corupţie. În tot acest timp, atribuţiile de şef al Consiliului Judeţean Braşov au fost preluate de vicepreşedinţii instituţiei. De mai multe ori, însă, activitatea consiliului a fost blocată din cauza procedurilor de numire a unui ordonator de credite.
În acelaşi dosar mai este judecat şi deputatul Ion Diniţă, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dare de mită si spălare de bani.
