• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-07 11:33:06
  • Sursa:
Politia din India a demolat casa barbatului filmat in timp ce urina pe o persoana din societatea tribala Imagine

Autoritățile din statul indian Madhya Pradesh au demolat casa unui bărbat după ce pe internet s-a viralizat o filmare în care acesta urina pe un alt bărbat care face parte din societatea tribală, informează CNN.

Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu un an, iar Pravesh Shukla a fost arestat marți și pus sub acuzare. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să fie amendat și ar putea petrece până la 2 ani în închisoare.

"Imediat ce am aflat de acest clip video care s-a viralizat, poliția a luat măsuri", a declarat Priya Singhs, superintendent adjunct al poliției din districtul Sindhi, unde incidentul s-a produs.

Poliția a mai comunicat CNN că autoritățile statului au ordonat demolarea casei lui Pravesh Shukla pentru că era "construită ilegal". Presa locală a arătat cum locuința a fost dărâmată miercuri cu buldozerele.

Nu este prima dată când autoritățile indiene au demolat casa unei persoane acuzate de activități criminale.

După ciocnirile violente dintre musulmani și hinduși, în aprilie 2022, autoritățile din Madhya Pradesh au demolat mai multe proprietăți aparținând unor persoane despre care spunea că sunt "provocatori" și "invadatori", susținând că locuințele aleau construite ilegal pe domeniul public.

La câteva luni distanță, în iunie 2022, oficialii statului Uttar Pradesh au demolat casele mai multe oameni acuzați că ar fi implicați în proteste la adresa unor comentarii anti-islamice făcute de doi membri ai partidului naționalist Bharatiya Janata Party (BJP).

Într-o postare pe Twitter, guvernul din statul Madhya Pradesh a anunțat că victima va primi compensații de 500.000 de rupii (6.000 de dolari) și suma de 150.000 de rupii (1800 de dolari) ca să își construiască o casă.

Anunțul a fost făcut la o zi după ce ministrul-șef din Madhya Pradesh, Shivraj Singh Chouhan, a vizitat victima și i-a cerut scuze.

Societatea tribală reprezintă 8,6% din populația Indiei, potrivit USAID. În timp ce populația de peste 100 de milioane de oameni este recunoscută în cadrul constituției drept "triburi protejate", ea rămâne "printre cele mai marginalizate și dezavantajate grupuri din India".

Termoenergetica anunță că, începând de luni, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare, urmând să fie afectate 520 de blocuri din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 din Capitală.Vor fi efectuate următoarele intervenții:

Economie 2023-07-14 17:22:28

Responsabila Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat sâmbătă, după ce Kievul a criticat un raport al organizaţiei care acuza armata ucraineană că pune viețile civililor în pericol, informează AFP.

Economie 2022-08-06 13:31:48

Situație revoltătoare într-o comună din Maramureș! Localnicii au primit ajutoare alimentare plătite cu bani de la Uniunea Europeană, iar prin pungile de orez au găsit insecte. Prefectura Maramureș a deschis deja o anchetă și va verifica toate pachetele din acest program.

Economie 2022-12-16 12:59:39

Ionuț Stroe a fost ales președintele organizației PNL Sector 4, cu votul a 734 de delegați, potrivit unui comunicat de presă al organizației.

Economie 2024-04-09 10:58:02

Un cartonaş de baseball cu imaginea legendarului jucător american de baseball Mickey Mantle a devenit cel mai valoros obiect de colecţie vândut la licitaţie, după ce a fost achiziţionat de un colecţionar cu suma record de 12,6 milioane de dolari, relatează Reuters.

Economie 2022-08-29 13:37:05

După ce guvernul iranian practic a blocat accesul la internet din cauza protestelor care continuă, oamenii au început să își cumpere dispozitive Starlink pentru a putea naviga pe internet.

Economie 2022-10-18 11:27:25

Rusia a afirmat marţi că situaţia explozivă din Orientul Mijlociu demonstrează „eşecul total” al politicii americane în regiune şi „neputinţa” Washingtonului de a preveni o escaladare, după atacul masiv cu rachete al Iranului împotriva Israelului, notează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-10-02 09:05:51

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Economie 2024-04-30 10:10:27