• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-01 12:50:48
  • Sursa:
Geoana, mesaj de Ziua Nationala: „Toti apartinem unei singure natiuni. Sa-i dam sansa unui nou inceput” Imagine

După ce Moldova şi Ţara Românească au devenit o singură ţară, sentimentul unităţii a crescut şi toate teritoriile locuite de români au început să vibreze, întrezărind posibilitatea realizării întregului vis, a afirmat secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care subliniază că toţi aparţinem unei singure naţiuni, faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să-i dăm şansa unui nou început, transmite Agerpres.

„Conştiinţa românilor de pretutindeni s-a încărcat cu realitatea acestui vis românesc total, iar, ceea ce până atunci nu exista nici măcar ca posibilitate, a devenit o datorie a tuturor. Şi astfel, Unirea cea Mare de la 1918 a devenit un proiect politic clar, gândit şi pregătit cu răbdare, în aşteptarea momentului favorabil, care a venit la timp, ca o vreme a culesului, pentru rodul crescut din sămânţa plantată de bonjuriştii de la 1848”, a arătat Mircea Geoană într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Oficialul NATO a amintit că Revoluţia de la 1848, Primul Război al Crimeii, Primul Război Mondial, invadarea Cehoslovaciei, căderea Zidului Berlinului, 11 septembrie 2001 - fiecare dintre aceste momente a deschis pentru România ferestre de oportunitate, pe care politicienii de atunci le-au putut exploata aşa cum s-au priceput ei mai bine.

Mica Unire, Marea Unire, jocul dintre cele două blocuri, comunist şi capitalist, din anii 1970, Consensul de la Snagov, care a condus la aderarea noastră la NATO şi la UE, au fost bornele aceluiaşi instinct al oportunităţii, de care au dat dovadă elitele româneşti de fiecare dată când contextul internaţional a permis avansarea Proiectului Naţional, a adăugat Geoană.

„Însă, niciodată, de-a lungul existenţei României moderne, nu am avut ca astăzi, mai mult decât o alianţă militară, o apartenenţă la structuri de integrare atât de intime cu Occidentul. Dacă, până la intrarea în NATO şi în UE, România - în diversele sale întrupări statale cu geometrie variabilă, în funcţie de raportul de forţe între Marile Puteri - era mai degrabă o bucată importantă de geografie strategică, astăzi Occidentul instituţional este aici. Puterea noastră interioară, a românilor din ţară sau din diaspora, este dată de măsura în care vom avea capacitatea ca, după peste 30 de ani de când ne-am câştigat libertatea şi la aproape 20 de ani de când am intrat în lumea euroatlantică, să reîmbrăţişăm Ideea Naţională şi să vedem cu luciditate ce ne împiedică să ne atingem întreg potenţialul. Toţi aparţinem unei singure naţiuni, faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să-i dăm şansa unui nou început”, a transmis Mircea Geoană.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a reacționat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, susținând că este în interesul Canadei să devină „al 51-lea stat” al Statelor Unite.

Economie 2025-01-06 22:32:14

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune într-un interviu pentru AFP că în contextul invaziei ruse din Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică nu mai este legată de vechile sale angajamente faţă de Moscova de a nu desfăşura forţe în Europa de Est, relatează Agerpres.

Economie 2022-05-30 07:00:16

Un palmier înalt de trei metri s-a prăbușit peste un agent de film aflat la Festivalul de la Cannes. Bărbatul a fost rănit la coloană și la față și a fost transportat la spital. Echipa filmului japonez Brand New Landscape, din care face parte actorul reprezentat de agent, a anulat toate evenimentele programate.

Economie 2025-05-17 23:00:24

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a continuat să scadă în aprilie până la 2,4%, de la un nivel de 2,5% luna precedentă. Cu toate acestea, România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 4,9%, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres.Luna trecută, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost Franța (0,9%), Cipru (1,4%) și Danemarca (1,5%). La polul opus, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației au fost România (4,9%), Estonia (4,4%) și Ungaria (4,2%).Comparativ cu situația din martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut în 13 state membre, inclusiv în România (de la 5,1% până la 4,9%), a rămas stabilă în trei țări și a crescut în șapte state membre.În zona euro, rata anuală a inflației s-a situat la 2,2% în aprilie, stabilă comparativ cu luna precedentă. Cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației în zona euro a venit din partea serviciilor (1,80 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool și țigări (0,57 puncte procentuale). În schimb, prețurile la energie au scăzut cu 0,35 puncte procentuale.În România, conform datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației a stagnat, în luna aprilie, la 4,9%, iar cele mai semnificative scumpiri au fost consemnate în sectorul serviciilor, care a raportat o creștere a prețurilor de 6,83%.

Economie 2025-05-20 08:34:08

Rotaţia guvernamentală trebuie să asigure în continuare o administrare eficientă, transmite PSD prin vocea secretarului general Paul Stănescu. El a pledat pentru o guvernare eficientă, context în care "nu schimbi jucătorii care performează".

Economie 2023-01-18 13:04:59

Zece exemplare de râs din România, are vor fi capturate din Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, vor fi transferate în Germania, până la finalul anului 2027, pentru refacerea speciei. Primul mascul, numit Viorel, a fost eliberat recent în Pădurea Thuringiană, alături de o femelă născută în captivitate în Germania.

Economie 2024-05-21 15:58:42

Biografii familiei regale, comentatorii, dar și fostul premier britanic John Major critică deja aspru noul sezon al serialului Netflix „The Crown”, care va fi lansat la două luni după moartea reginei Elisabeta a II-a. Noile episoade deranjează pentru că ar conţine mai multe erori şi ar aduce atingere reputaţiei lui Charles, pe atunci prinţ de Wales, însă acum rege.

Economie 2022-10-17 19:59:23