• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-19 21:59:56
  • Sursa:
Politia din Guatemala a confiscat peste 1,7 tone de cocaina aflate la bordul unui semisubmersibil in Pacific Imagine

Poliţia antidrog din Guatemala a confiscat peste 1,7 tone de cocaină după ce a interceptat un semisubmersibil în Pacific, în largul ţării, au declarat luni autorităţile, relatează AFP.

Ambarcaţiunea a fost interceptată vineri la 250 de mile marine (aproximativ 460 km) de coastă, în apele internaţionale, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului public, Moises Ortiz. El a adăugat că trei "cetăţeni straini", a căror naţionalitate nu a fost precizată, au fost arestaţi.

Interceptarea a fost efectuată de o ambarcaţiune din cadrul brigăzii antinarcotice, cu sprijinul poliţiei naţionale şi al armatei.

În 2021, serviciile antidrog din Guatemala au confiscat peste unsprezece tone de cocaină, cu 20% mai puţin decât anul precedent, potrivit cifrelor Ministerului de Interne, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Cartelurile internaţionale folosesc Guatemala şi restul Americii Centrale, cu ajutorul traficanţilor locali, ca puncte de tranzit pentru cocaină cu destinaţia Mexic şi Statele Unite.

Preşedintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care impune sancţiuni economice şi de călătorie care vizează persoanele care lucrează la anchetele Curţii Penale Internaţionale împotriva cetăţenilor americani sau a aliaţilor SUA, cum ar fi Israelul, repetând un demers pe care l-a făcut şi în timpul primului său mandat, relatează Reuters, citat de News.ro.

Economie 2025-02-07 07:50:28

CFR Călători va emite, de la 1 ianuarie 2024, abonamentele săptămânale şi lunare exclusiv în format digital fie tip „Card de Transport”, fie sub formă de cod QR dinamic, transmite Agerpres.

Economie 2023-12-21 13:47:16

Guvernul german a aprobat vânzarea către Ucraina a 100 de obuziere autopropulsate Panzerhaubitze2000, scrie miercuri publicaţia Der Spiegel, care citează un reprezentant al companiei producătoare Krauss-Maffei Wegmann (KMW), relatează agenţia EFE.

Economie 2022-07-27 17:58:38

Operațiune de salvare pe Dunăre. Patru persoane, printre care și un copil, au fost salvate din apele fluviului. Acestea nu au putut să revină singure la mal.

Economie 2024-06-23 13:29:10

Militarii ucraineni au descoperit o vestă de protecție din aluminiu la un soldat rus ucis pe front. Vesta făcută din zale de aluminiu, de producție sovietică, protejează împotriva loviturilor de cuțit sau cel mult împotriva gloanțelor de cauciuc, astfel că nu i-a putut salva viața soldatului rus care a fost lovit de un glonț adevărat.

Economie 2023-01-10 10:38:43

Guvernul finlandez a anunțat luni că testul antidrog făcut de Sanna Marin, în urma apariției clipului video în care apare dansând și distrându-se exuberant alături de prieteni, a ieșit negativ, relatează Reuters.

Economie 2022-08-22 19:50:32

Cei şapte poliţişti care au percheziţionat elevii de la o şcoală din Jilava sunt în cercetări prealabile pentru posibile fapte de abuz, informează IPJ Ilfov.

Economie 2022-10-31 18:36:43

Un elefant thailandez a părăsit, duminică, Sri Lanka, la bordul unui avion având drept destinaţie ţara sa natală, după o dispută diplomatică între cele două ţări, pe fondul unor acuzaţii de rele tratamente aplicate animalului, informează AFP, citat de Agerpres.

Economie 2023-07-02 13:04:42