• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-12 12:24:43
  • Sursa:
Plt. Adrian Cosug: „Sa devenim eroii nevazuti a celor care asteapta cu nerabdare o sansa la viata” Imagine

Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) a împlinit luna aceasta 10 ani de existență și a ales să marcheze acest moment aniversar și printr-un gest care trece dincolo de uniformă: donarea de sânge în cadrul campaniei Digi24 “Avem același sânge”. Inițiativei lor s-au alăturat și colegi din cadrul Unității de Integrare a Forțelor NATO din România (NFIU). 50 de militari, români și străini, vor dona sânge. Mesajul lor este unul de unitate și solidaritate cu comunitatea în care trăim, valori pe care și noi le împărtășim în cadrul campaniei.

„În această lună divizia împlinește 10 ani de la înființare și, cu acest prilej, am avut oportunitatea de a dona sânge celor care, din păcate au nevoie de el.  Este o oportunitate foarte frumoasă pentru noi, ne bucurăm că am reușit să facem acest lucru.

Celor cărora le este teamă să doneze sânge le pot spune că nu este dureros, nu durează mult, gestul în sine te face să treci foarte ușor peste frică și să poți să donezi”, declară Locotenent Maria Bibire, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).

„Vă felicit pentru această campanie, consider că acesta este un moment perfect. Ne aflăm într-o perioadă a incertitudinilor, într-o goană permanentă în a obține diverse lucruri  și mi se pare cumva că am început să pierdem multe din esența umană, încrederea unii în ceilalți, curajul, devotamentul și mi se pare că acesta este un prilej să ne readucem aminte să fim mai aproape unii de alții, să ne gândim și la nevoia reală a unor oameni, nevoia de viață, și să acționăm în acest sens. Mă bucur că mă aflu aici și consider că ar trebui să continuăm cu astfel de campanii, să încurajăm oamenii să doneze sânge și, dacă doriți, să devenim eroii nevăzuți a celor care așteaptă cu nerăbdare o șansă la viață.

Sunt donator din 2006. La început am făcut-o la îndemnul unor prieteni, iar apoi am descoperit că, în afară de faptul că nu există nicio durere, că sunt oameni specializați care te ajută, te poți gândi că ajuți. Poți fi chiar tu cel care are nevoie de sânge sau cei dragi ție. Este suficient să facem un exercițiu de imaginație, chiar dacă nu avem apropiați sau cunoscuți care au nevoie de sânge, oricând putem fi în această situație”, spune Plutonier Adrian Coșug, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).

___________________________________________

“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi.

Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.


Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a peste 5.000 de donatori, mai mult de 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala. 

Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social.

Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025.



Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.

Proiect susținut de SANADOR