Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, dintre cei 13 pasageri, şase erau din Ucraina. Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul roşu de intervenţie.
La faţa locului au fost trimise şase ambulanţe de prim ajutor, două ambulanţe cu medic, o autospecială transport persoane şi victime multiple, o autospecială primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
Cele 13 persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, trei fiind încarcerate. În urma accidentului rutier, şapte persoane rănite au fost duse la spital. Patru au fost transportate la UPU Dej, iar trei la UPU Zalău.
Planul roşu de intervenţie fiind dezactivat la ora 5,02.
