"Vom continua să luptăm până când obiectivele noastre de război vor fi atinse, în special eliminarea Hamas şi eliberarea tuturor ostaticilor noştri. Ne vom asigura că Gaza nu mai constituie o ameninţare pentru Israel", a mai precizat Netanyahu.
Războiul devastator din Fâșia Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al Hamas în Israel la 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili. De asemenea, aproximativ 250 de persoane au fost răpite, dintre care 129 sunt încă ţinute ostatice în Gaza.
Drept răspuns, Israelul a jurat să distrugă organizația teroristă şi bombardează fără încetare Fâşia Gaza. De asemenea, desfăşoară operaţiuni terestre, în care au fost ucişi 170 de soldaţi israelieni, potrivit armatei.
Ofensiva israeliană a ucis 21.672 de persoane în Fâşia Gaza, majoritatea femei, adolescenţi şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas.
Aceste cifre comunicate de ambele părţi nu pot fi verificate în mod independent.
