Întâmplarea a avut loc marți, pe peronul gării din Cluj-Napoca. La scurt timp după ce trenul de la Mediaș a ajuns la destinație, o femeie s-a adresat echipajului mixt de pe peron și a sesizat că, într-unul dintre vagoanele garniturii, se află o borsetă, cel mai probabil uitată de proprietar.
Echipajul, format dintr-un polițist și jandarm, a găsit borseta în locul indicat de femeie. Pe lângă documente personale, în interior se aflau și peste 20.000 de lei.
"Au fost demarate rapid toate verificările pentru identificarea bărbatului care a pierdut-o, cu gândul că oamenii nu poposesc în gară, se află adesea în tranzit, vin și pleacă", au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Pe baza documentelor personale, bărbatul a fost, însă, repede identificat.
"Domnul B.I, în vârstă de 79 de ani, din județul Alba a fost identificat la scurt timp și chemat înapoi la gară, la sediul poliției, pentru a-i fi restituită borseta, spre uimirea acestuia, fără a-i lipsi bani din interior", au transmis cei de la IPJ Cluj.
