Mii de persoane participă, sâmbătă seară, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. Manifestația a fost organizată semn de susținere privind apartenența României la UE și pentru a protesta față de curentul ultranaționalist, au transmis organizatorii.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Deschide galeria foto
ACTUALIZARE 20.20: Manifestanții au început să plece, în număr mare, la scurt timp după momentul coregrafiei cu „inima europeană”.
ACTUALIZARE 20.05: Oamenii au format o inimă, din foi de culoare albastră precum drapelul UE, pe care le-au iluminat cu lanternele telefoanelor. Pe fundal, s-a auzit „Oda bucuriei”, imnul UE
După ce s-a terminat imnul UE, oamenii au scandat din nou „Europa-Europa”.
ACTUALIZARE 19.56: Peste 200 de persoane au participat la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.
Participanţii au venit în centrul Iaşiului cu steaguri ale României şi ale Uniunii Europene. Oamenii au scandat, prointre altele, „Democraţie, Nu tiranie”, „Fără extremism”, „România e deşteaptă, nu votăm extrema dreaptă”, „Vrem în Europa, Nu în Evul Mediu” şi „Putin vrea să ne dezbine, Europa ne susţine”.Daniela Mitrofan, preşedinte al organizaţiei RESET Iaşi, a spus în faţa participanţilor că nu mai vrea ca vreodată comunismul să revină în România şi că dacă românii nu erau în Uniunea Europeană ar fi fost mult mai săraci.„Nu credeam că vom trece printr-o astfel de perioadă. De când suntem în UE trăim o viaţă mai bună. Suntem în Europa şi în Europa vrem să rămânem”, a spus Mitrofan.Protestul a durat peste o oră şi s-a încheiat fără incidente.
ACTUALIZARE 19.50: Organizatorii mitingului pro-UE susțin că peste 10.000 de oameni participă la eveniment.
În Piața Victoriei s-a auzit și imnul României:
ACTUALIZARE 19.30: Reporterul Digi24.ro a stat de vorbă cu mai mulți manifestați din Piața Victoriei. Ce vor ei să transmită? Răspunsurile lor, mai jos:
ACTUALIZARE 19.10: În zona apropiată manifestației au fost identificaţi susţinători ai lui Călin Georgescu, a transmis Jandarmeria, care a făcut și un apel către participanţii la manifestaţie să nu răspundă provocărilor venite din partea unor persoane cu opinii diferite.
„De asemenea, facem apel către organizator, reprezentanţii acestuia şi participanţii la adunarea publică de astăzi să nu răspundă provocărilor venite din partea unor persoane cu opinii diferite şi să indice forţelor de ordine despre prezenţa acestora. Totodată, reiterăm faptul că pe traseele care converg către locul de desfăşurare a adunării publice sunt instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima şi controla persoanele cu bagaje voluminoase”, a arătat sursa citată.
Jandarmeria a precizat că această măsură are un caracter preventiv şi este adoptată pentru protecţia tuturor participanţilor şi a celorlalţi cetăţeni.
ACTUALIZARE 18.50: În Piața Victoriei s-a cântat și „Oda bucuriei”, imnul oficial al Uniunii Europene. La final, oamenii au aplaudat.
Totodată, din când în când, mulțimea scandează „România-Europa”. Manifestanții i-au aplaudat și pe cei care protestează acum la Belgrad.
ACTUALIZARE 18.30: Tot de pe scenă s-a transmis mesajul „Dragostea de țară nu e legionară”, iar oamenii au fost îndemnați să stige și ei acest mesaj.
„Am venit aici pentru că avem valori comune cu Uniunea Europeană și pentru a le arăta guvernanților noștri niste semnale, că ar trebui să rămânem pe această direcție europeană”, a spus Andrei, un tânăr de 23 de ani, prezent la manifestație.
ACTUALIZARE 18.20: „E pentru prima data cand vedem oameni care vin aici și nu urăsc pe nimeni. Avem valori comune, împărtășim aceleași convingeri. Am venit pentru că vrem în Europa”, s-a auzit de pe scena instalată în Piața Victoriei, în apropiere de Guvern.
Mesajul a fost întâmpinat cu aplauze de oamenii adunați în Piața Victoriei. Apoi, ei au început să scandeze „Europa-Europa”.
ACTUALIZARE ora 17.30: Mii de oameni participă la mitingul „EuRoManifest” din Piața Victoriei. Oamenii flutură steaguri ale României și ale Uniunii Europene, unii dintre ei având pancarte cu mesaje precum „Europa ne unește, extremismul ne lovește”
Totodată, mulți oameni continuă să vină în Piața Victoriei, observă reporterul Digi24.ro. Oamenii nu scandează, ci ascultă muzică și flutură steagurile Uniunii Europene și României.
Poliția Rutieră a anunțat că, în urma manifestației, au fost dispuse restricții de circulație pe Șos. Pavel D. Kiseleff de la Arcul de Triumf catre Piața Victoriei și pe Bd. Aviatorilor de la statuia Aviatorilor către Piața Victoriei.
519708f1-d265-43dd-89cd-624fe9d1f268 Deschide galeria foto
Știrea inițială: „Democrația nu este un târg, ci un ideal. Nu este un punct de sosire, ci un drum pe care trebuie să mergem mereu”, scriu organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului, printre care se numără mai multe organizații neguvernamentale precum „Corupția Ucide”, comunitatea „Rezistența”, „Euromanifest” și comunitatea „Declic”.
„Asta ne definește lupta! Iar drumul acesta a început acum mulți ani în Piața Victoriei, locul în care ne vom reîntâlni și pe data de 15 Martie. Uniunea Europeană este vocea noastră! O voce a libertății, a drepturilor egale, a unei societăți în care fiecare individ are șansa de a trăi demn. Statul de drept este fundația noastră! Fără legi respectate și fără justiție liberă, nu există viitor democratic”, mai arată sursa citată.
„Nu vom pleca capul în fața extremismului, fie el fascist, legionar, nazist sau în fața oricărei alte forme de intoleranță. Nu vom lăsa dezinformarea și propaganda rusă să otrăvească mințile și sufletele oamenilor. Nu vom permite ca România să fie împinsă în întunericul autoritarismului sau să privească cu speranță către est.”, mai precizează organizatorii în descrierea mitingului care are loc sâmbătă după-amiază, în Piața Victoriei.
„Democrația trebuie apărată în fiecare zi, altfel riscăm să o pierdem”, mai spune sursa menționată.
În funcție de numărul participanților, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricționare a traficului rutier, în dinamică, arată un comunicat de presă.
Polițiștii rutieri vor dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier și de prevenire a accidentelor de circulație.
De asemenea, polițiștii rutieri solicită șoferilor „să circule cu prudență, să păstreze o distanță de siguranță în mers pentru a putea frâna în mod eficient, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte dispozițiile, semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri”.
Polițiștii rutieri le recomandă pietonilor „să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze numai prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric ce li se adresează, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa”, conchide sursa citată.