Oamenii legii au descins la 33 de adrese din județele Vâlcea și Gorj, dintre care 19 aparțin unor instituții publice. Percheziții au avut loc și la Exploatarea Minieră Berbești, precum și la Cariera Alunu, ambele din județul Vâlcea.
"Sub coordonarea procurorului de caz din Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ofițerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui", se arat în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Faptele, spun anchetatorii, ar fi fost comise în perioada 2021-2022, iar potrivit surselor gazetavalceana.ro, suspecții ar fi extras sute de tone de cărbune dintr-o microcarieră clandestină. Vizat de ancheta procurorilor este și un polițist de la IPJ Vâlcea, care administrează o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune şi material lemnos.
Persoanele vizate de anchetă vor fi audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
