„Am subliniat necesitatea ca, alături de bărbat, femeile să ocupe un loc mai important în diferite munci de conducere, de jos până sus”, spunea preşedintele Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a Femeilor din 1973.

În anul 1945, când au venit la putere, comuniştii au hotărât ca femeia să se transforme în „tovarăşă”.

„Ei erau cu hei-rupul, şi asta înţelegeau ei prin emanciparea femeii: dreptul să muncească ca şi un bărbat”, îşi aminteşte Aurora Dumitrescu, astăzi în vârstă de 82 de ani, fost deţinut politic.

Emanciparea a fost doar un slogan. Aurora Dumitrescu povesteşte cum a fost tratată atât în închisoare, cât şi în afara ei: „Eu, că am muncit muncitor necalificat, e nimica, dar gândiţi-vă, un exemplu: doamna Lugojan, soţia profesorului Lugojan, fiica lui Stelian Popescu, proprietarul (ziarului – n.red.) Universul, a spălat WC-uri la spital. Doamna avea studii în străinătate, soţul - mort la (închisoarea) Râmnicu Sărat, băiatul executat, şi ea spăla WC-uri de spital... Cum era? (...) Tot ce era de la ei în jos era "tu" şi "mă", ei n-aveau... nu cunoşteau pronumele de reverenţă.”

Un moment de cotitură pentru soarta femeilor a fost în 1966, odată cu Decretul 770: Partidul Comunist Român a interzis avortul. A vrut să controleze - şi a controlat - până şi viaţa intimă a românilor. Femeile care năşteau copii mulţi erau numite mame eroine şi primeau decoraţii şi bani.

Elena Lazăr, în vârstă de 75 de ani, este una dintre ele, după ce a dat naştere la opt copii: „Nu mă prea puteam bucura, că dacă aveam mulţi, ziceam: Doamne, m-am săturat, nu mai pot, nu mai pot!”