• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-02 22:27:58
  • Sursa:
Pentagonul trimite 1.500 de soldati la granita cu Mexicul Imagine

Statele Unite vor trimite temporar, pentru 90 de zile, circa 1.500 de soldaţi la frontiera cu Mexic pentru a consolida dispozitivul format din agenţii de patrulare de la graniţă, unde se aşteaptă o creştere a valului migrator, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Soldaţii nu vor desfăşura însă acţiuni de „aplicare a legii”, iar trimiterea lor la frontiera mexicană vine în urma unei cereri a Departamentului de Securitate Naţională (DHS).

Decizia survine în timp ce Statele Unite se pregătesc pentru o creştere a numărului migranţilor sosiţi la graniţă odată cu ridicarea din 11 mai a Titlului 42, o dispoziţie legislativă care permite expulzările rapide ale migranţilor în contextul pandemiei COVID-19.

Washingtonul a anunţat săptămâna trecută o serie de măsuri menite să reducă valul de migranţi după 11 mai. Una dintre acestea este crearea unor centre în Columbia şi Guatemala, unde vor fi gestionate cererile de azil ale migranţilor care încearcă să ajungă în SUA. Canada şi Spania au acceptat de asemenea să preia migranţi din aceste centre.

Într-o primă reacţie după anunţul Washingtonului despre trimiterea soldaţilor la graniţă, preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a declarat că ţara sa „respectă” această decizie. „Aceasta face parte din atribuţiile sale, este un guvern independent, suveran, ei iau deciziile şi noi le respectăm”, a comentat preşedintele mexican

UE a întocmit un raport de 112 pagini bazat pe rezultatele unui sondaj realizat în perioada ianuarie-aprilie 2023 la care au participat 71.153 de locuitori din 83 de orașe din UE, state membre EFTA, Marea Britanie, Balcanii de vest și Turcia, scrie Politico. Cu toate că oamenii se declară în general satisfăcuți de orașul în care locuiesc, rezultatele sunt ceva mai slabe decât în 2019.

Economie 2024-01-13 15:51:09

7.390 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 261 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii. Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti - 1.394 şi în judeţele Cluj - 591, Constanţa - 353, Prahova - 342, Timiş - 326 şi Iaşi - 251.

Economie 2022-07-22 13:24:33

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat, vineri, în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.

Economie 2025-03-14 20:43:21

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu propune ca în cazul clădirilor cu risc seismic aflate în patrimoniul municipalităţii şi care nu pot fi utilizate în scop administrativ să se recurgă la concesiune de lucrări publice.

Economie 2023-02-08 21:09:31

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că guvernarea pesediștilor se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie în România. El vorbeşte despre 19 proiecte de investiţii în valoare de 6,4 miliarde de lei care au fost aprobate săptămâna aceasta.

Economie 2023-06-04 17:31:55

Peste 1.300 de angajaţi de la Vocea Americii au fost plasaţi în concediu administrativ iar finanţarea pentru două servicii de ştiri americane care transmit către regimuri autoritare a fost întreruptă, la o zi după ce preşedintele Donald Trump a ordonat desfiinţarea societăţii-mamă a canalului media finanţat de guvern şi a altor şase agenţii federale, relatează Reuters.

Economie 2025-03-16 14:18:26

O maşină de 2,8 tone a rulat plutind la 35 de milimetri deasupra carosabilului în timpul unor teste ale tehnologiei Maglev (levitaţie electromagnetică) pentru autovehicule, desfăşurate în weekend pe o autostradă din provincia Jiangsu din estul Chinei, informează agenţia Xinhua.

Economie 2022-09-12 17:50:24

Solicitare inedită în Vaslui, Un bărbat  a cerut de la primărie ajutorul de înmormântare în avans. Inițial, primarul a crezut că este o glumă, dar când a văzut că localnicul devine insistent, a sunat, totuși, la Curtea de Conturi, să verifice legalitatea unei astfel de plăți. Răspunsul primit a fost, însă, negativ. "La ce-mi trebuie bani pe lumea cealaltă?!", și-ar fi motivat bărbatul cererea, scrie Vremea Nouă.

Economie 2023-12-13 10:41:32