• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-26 05:29:17
  • Sursa:
O doctorita care era de garda la Spitalul Municipal Fetesti a fost batuta de un pacient. Doua persoane au fost retinute in acest caz Imagine

O doctoriță care era de gardă la Spitalul Municipal Fetești a fost lovită de un pacient pe care îl consulta. Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi în timpul unei investigații medicale. Bărbatul agresiv, un tânăr de 27 de ani, a fost reținut joi, împreună cu o femeie de 47 de ani care îl însoţea, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.

„La data de 24 august a.c., în jurul orei 03:00, Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată de un asistent medical din cadrul Spitalului Municipal Feteşti cu privire la faptul că medicul de gardă ar fi fost agresat de un pacient. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la Camera de Gardă s-a prezentat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care în urma unei consultaţii medicale ar fi devenit agresiv cu medicul de gardă, o femeie în vârstă de 31 de ani”, a annțat IPJ, într-un comunicat citat de Agerpres.

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe asupra unui cadru medical şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În acelaşi caz a fost reţinută şi o femeie de 47 de ani (mama sa), care îl însoţea pe pacient, ea fiind cercetată pentru ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti.

Potrivit presei locale, pacientul din Țăndărei venise cu o problemă la picior, iar doctorița i-a recomandat să facă o radiografie în altă parte, întrucât laboratorul de radiologie al spitalului nu avea program la acea oră. A fost momentul în care pacientul s-a enervat și a lovit-o pe doctoriță cu pumnii în față. Cadrul medical a fost transportat ulterior la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri în secția de ORL, întrucât are fractură de piramidă nazală și alte tramatisme.

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, aflat joi la Iaşi, a comentat acest caz, la solicitarea jurnaliștilor. El a spus că agresarea personalului medical este o problemă care din punct de vedere penal reprezintă o faptă gravă, dar din punct de vedere moral ţine de educaţie, și nu de organizarea sistemului medical.

„Este evident că agresarea personalului medical este o problemă. În urmă cu câţiva ani ştiu că această agresiune împotriva personalului medical era echivalentă cu ultrajul, dacă nu mă înşel. Deci este clar că şi din punct de vedere penal este o faptă gravă. Ce pot să spun, asta nu ţine foarte mult de organizarea sistemului de sănătate, ci ţine de multe ori de educaţia pe care o avem şi mai ales de lipsa educaţiei, de modul în care unii oameni tratează profesioniştii din sănătate, este anormal aşa ceva”, a declarat Alexandru Rafila.

Soţul medicului agresat spune că nu este prima dată când se întâmplă un astfel de incident la spitalul din Fetești.

„Nu există pază corespunzătoare. Nu zice nimeni să angajăm boxeri profesionişti, dar o pază cu persoane la 50-60 de ani, femei, bărbați, care inclusiv ei sunt speriati de acești pacienți... Ei le permit accesul, aici se greşeşte, nu intervin atunci când este cazul, efectiv în compartimentul de primiri urgenţe, la triaj, pentru că acolo ei devin recalcitranţi”, a declarat Andrei Costandache, soțul doctoriței agresate.

Conducerea spitalului face o anchetă internă după incident.

 

Rușii susțin că au doborât nouă drone deasupra peninsulei Crimeea, teritoriul ucrainean anexat din 2014. Așa-zisul „guvernator”, instalat de ruși în Crimeea, Serghei Aksionov, a anunțat că șase dintre drone au fost doborâte, iar alte trei au fost „dezactivate” înainte de a lovi solul, relatează The Moscow Times.

Economie 2023-06-15 12:15:18

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski face din nou apel la aliați pentru livrarea de armament modern, afirmând că unele dintre echipamentele trimise de Occident nu au funcționat, iar Kievul a fost nevoit să le returneze „din nou și din nou”.

Economie 2023-03-29 15:31:42

Taiwanul „nu este de vânzare”, a declarat ministrul de externe al insulei, într-o replică dură la adresa lui Elon Musk, care a afirmat că Taiwanul este parte integrantă a Chinei, miliardarul implicându-se din nou în problema spinoasă a relaţiilor dintre Beijing şi Taipei, relatează Reuters.

Economie 2023-09-14 11:41:13

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Heorhii Tikhîi, a respins acuzațiile comentatorului american Tucker Carlson, care a susținut că armele americane trimise Ucrainei ar fi fost vândute pe piața neagră.

Economie 2025-02-11 17:52:33

NATO intenţionează să mobilizeze 90.000 de militari pentru o manevră menită să descurajeze agresiunea rusă, în cel mai mare exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, relatează dpa.

Economie 2024-01-18 19:45:41

Caz șocat în Suceava. Trei copii au ajuns la spital în comă alcoolică, după ce ar fi furat o sticlă cu țuică și au băut până li s-a făcut rău.

Economie 2024-05-14 10:18:46

Numărul execuţiilor în lume a atins cel mai înalt nivel de după 2015, determinat de o creştere semnificativă în Iran, a transmis miercuri Amnesty International în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea, potrivit AFP.

Economie 2024-06-03 10:49:26

Un copil de 12 ani a fost accidentat joi de o maşină de poliţie, pe o trecere pentru pietoni pe DN 17, în comuna bistriţeană Şieu-Măgheruş. El a ajuns la spital cu multiple fracturi şi un hematom masiv la piciorul drept, ulterior acesta fiind transferat la Clinica de Chirurgie Pediatrică din Cluj-Napoca pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Economie 2023-12-21 17:43:17