"Tensiuni, deja deshidratări, căpuşe. Cei care merg în genunchi vin apoi pentru toaleta plăgilor", a precizat Mihaela Tănăsie, medic la Serviciul de Ambulanţă Gherla.
Peste 25.000 de pelerini erau în această după-amiază pe dealul de la Nicula. Mulţi au venit şi de la sute de kilometri depărtare, în speranţa că Sfânta Maria îi va ajuta. Unii fac faţă cu greu orelor de stat la coadă, pentru a se ruga icoanei din biserica veche, din curtea mănăstirii.
"Am picioarele umflate, dar nu contează. Am şi tensiune, dar nu contează. Pentru Măicuţa Domnului, e prea puţin", a afirmat o femeie.
"Merită acest sacrificiu, într-adevăr, merită. Venim pentru sănătate, să ne rugăm pentru familie, să mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem", a spus alta.
În ciuda epuizării, mulţi pelerini au ţinut să parcurgă pe jos cei 5 km dintre biserica din Gherla şi cea de la Nicula. Mâine, aici sunt aşteptaţi 100.000 de credincioşi.
