Lupta împotriva corupţiei, mesajul politic cu care Traian Băsescu a câştigat alegerile în 2004, pare a fi temă de campanie electorală şi pentru fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu: „Orice proiect de ţară nu poate începe decât prin continuarea proiectului prezidenţial început în 2004, de reformă a justiţiei, combaterea corupţiei şi apărarea statului de drept”,a spus candidatul.
Traian Băsescu a fost invocat și de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, al doilea aspirant la statutul de candidat al PDL pentru cea mai importantă funcție în stat: „Mulţi de aici din sală am crescut sub gândirea politică a domnului Traian Băsescu. (...) Reperul este și Traian Băsescu și este nevoie de unitate cu acest om politic mare de dreapta”, a arătat edilul.
Gheorghe Falcă a susținut în fața colegilor săi ideea unificării dreptei și susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale. Scenariul nu este exclus nici de liderul Vasile Blaga: „Suntem extrem de deschişi discuţiilor care să ne ducă la un singur candidat al Dreptei la Cotroceni, dar am convingerea că el va fi cel desemnat de dumneavoastră”, a spus preşedintele PDL.
În urma alegerilor interne din ţară, Cătălin Predoiu este prezidenţiabilul dorit de majoritatea colegilor săi. În perioada următoare își exprimă opțiunea și democrat-liberalii din Capitală.
