Rusia a salutat declarațiile preşedintelui american Donald Trump, potrivit căruia atragerea Ucrainei către NATO a fost un motiv de îngrijorare pentru Moscova, a declarat miercuri ministrul de externe rus, Serghei Lavrov.
Donald Trump a declarat în ianuarie că este de acord cu poziţia Rusiei conform căreia Ucraina nu ar trebui să facă parte din NATO şi l-a acuzat pe fostul preşedinte democrat Joe Biden că ar fi schimbat poziţia SUA cu privire la apartenenţa Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.
„Brusc, pentru prima dată, preşedintele Trump, în unul dintre primele sale discursuri, criticând poziţia administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden cu privire la criza ucraineană, a declarat direct că una dintre principalele greşeli a fost atragerea Ucrainei către NATO”, a declarat Serghei Lavrov, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
„Pentru prima dată, problema NATO a fost identificată ca fiind ceva în legătură cu care Statele Unite sunt gata să discute serios”, a mai spus Lavrov.
Preşedintele american Donald Trump a declarat în ianuarie, înainte de a se instala la Casa Albă, că înţelege poziţia Rusiei conform căreia Ucraina nu ar trebui să facă parte din NATO.
Exprimându-se într-o conferinţă de presă la clubul său Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, Donald Trump l-a criticat pe preşedintele democrat încă în exerciţiu Joe Biden că ar fi schimbat poziţia SUA cu privire la apartenenţa Ucrainei la NATO.
„O mare parte a problemei este că Rusia - timp de mulţi, mulţi ani, cu mult înainte de Putin - a spus: «Nu puteţi să implicaţi niciodată NATO în Ucraina». Acum, ei au spus asta. Ca şi cum ar fi gravat în piatră”, a declarat Donald Trump.
„Şi, la un moment dat, Biden a spus: «Nu. Ar trebui să poată adera la NATO». Ei bine, atunci Rusia ar avea pe cineva chiar la uşa ei şi aş putea înţelege sentimentele lor în această privinţă”, a adăugat Donald Trump.