Cele două spargeri au fost reclamate la poliție luni dimineața.
"La data de 20 martie 2023, în jurul orei 09:00, polițiștii Poliției Orașului Piatra-Olt au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul a două unități de învățământ din orașul Piatra-Olt", se arată în comunicatul IPJ Olt
În urma cercetărilor, polițiștii au dat repede de urma suspecțior.
"Polițiștii au stabilit faptul că în perioada 18-19 martie 2023., 4 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți din orașul Piatra-Olt, ar fi pătruns, prin efracție, în incinta a două unități de învățământ, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv: bare din fier, prelungitoare și cabluri electrice", transmite IPJ Olt.
În urma audierilor, pe numele celor patru tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Ulterior, instanța a decis măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
