• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-20 15:59:49
  • Sursa:
Caciu il ataca pe Nicusor Dan: Bucurestiul a absorbit doar 1 miliard de euro din cele 3,5 miliarde fonduri europene – un mandat ratat Imagine

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, afirmă că Bucureştiul nu a accesat 2,5 miliarde de euro fonduri europene pe care le putea folosi, el spunând că administraţia Capitalei a accesat doar un miliard din cele 3,5 pe care le avea la dispoziţie. „S-au absorbit doar un miliard de euro şi aceştia în ultima sută de metri pentru că noi nu am mai ţinut cont cine este primar, am ţinut cont cine e beneficiarul, adică cetăţeanul”, a spus el, potrivit News.ro.

„Vorbeam de campioni la absorbţie şi pentru doamna Firea spunea şi de Bucureşti, nu faceţi ca Bucureştiul din perspectiva aceasta! Uitaţi ce a însemnat un mandat ratat la Bucureşti! Un mandat cu 3,5 miliarde de euro la nivel agregat al tuturor sectoarelor, din care s-au absorbit doar un miliard de euro şi aceştia în ultima sută de metri pentru că noi nu am mai ţinut cont cine este primar, am ţinut cont cine e beneficiarul, adică cetăţeanul.

Ar fi fost cinic din partea noastră să ne uităm doar la cine gestionează prost o administraţie şi să uităm că, de fapt, cei mai importanţi sunt oamenii. Acest lucru l-am rezolvat, l-am realizat, dar totuşi, 2,5 miliarde de euro nu s-au regăsit în performanţa Bucureştiului”, a afirmat Adrian Câciu sâmbătă, la lansarea candidaţilor PSD Argeş.

Acesta a mai spus, în faţa social-democraţilor argeşeni, că „2024 este un an în care se cerne grâul de neghină, se cerne performanţa de incompetenţă, se cerne adevărul de minciună. 2024 este un decont al trecutului şi sita este cetăţeanul care va face diferenţa între cine este gospodar cu adevărat şi cine a vorbit doar că este gospodar”.

Câciu este de părere că „presiunea pe oamenii performanţi este mai mare decât presiunea pe incompetenţi”.

Noile tarife anunţate de China la produsele agricole din SUA urmează să modifice fluxurile comerciale mondiale, astfel că cel mai mare importator mondial de produse agricole va cumpăra mai multă carne, lactate şi cereale din ţările din America Latină, Europa şi Pacific, transmite Reuters.

Economie 2025-03-05 12:28:29

Mii de palestinieni au fost ridicaţi cu forţa din Fâşia Gaza, uneori din adăposturi antiaeriene, şi duşi în detenţie în Israel, unde unii dintre ei au fost torturaţi şi zeci au murit, informează marţi un raport al Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-31 11:53:43

Un cetățean american în vârstă de 72 de ani a pledat vinovat pentru acuzația de activitate mercenară în fața unui tribunal din Moscova, recunoscând că a primit bani pentru a lupta pentru Ucraina împotriva Rusiei, scrie The Guardian, preluând agenția de presă rusă de stat RIA. Stephen James Hubbard s-ar fi mutat în Ucraina în urmă cu zece ani, mai scrie presa rusă.

Economie 2024-09-30 14:07:00

Vremea rea a dus la închiderea traficului pe mai multe drumuri naționale, județene și comunale din județele Buzău și Vrancea. CNAIR face apel către şoferi să nu mai circule pe drumurile unde este necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire, având în vedere că maşinile blocate pe carosabil îngreunează intervențiile.

Economie 2023-01-28 01:13:43

Un urs care a fost observat de mai mulți localnici din Slănic Moldova a fost capturat, miercuri noapte, iar un altul, care a surprins echipa care tranchiliza celălalt urs, a fost împușcat, informează Ziarul de Bacău.

Economie 2022-08-04 09:45:15

Neuralink, start-up-ul de implanturi cerebrale al lui Elon Musk, a anunţat că a primit aprobarea unei comisii independente de evaluare pentru a începe recrutarea de pacienţi pentru primul său studiu pe oameni. Compania caută persoane cu paralizie pentru a testa dispozitivul său experimental în cadrul unui studiu de şase ani, scrie The Guardian.

Economie 2023-09-20 09:07:28

Incident șocant în Baia Mare, unde o familie a fost furată chiar în timp ce preotul le sfințea locuința. Hoțul a profitat că ușa apartamentului a fost lăsată deschisă și a plecat din casă cu un portofel în care erau 250 de lei și acte.

Economie 2025-01-03 14:01:17

Telescopul spațial James Webb a realizat cea mai clară și mai detaliată imagine a structurii cosmice cunoscută sub numele de Stâlpii Creației, o regiune din Nebuloasa Vulturul situată la circa 6.500 de ani-lumină de noi. Structura este formată din nori de gaze și praf cosmic, în interiorul căreia au loc procese de formare a stelelor.

Economie 2022-10-19 21:44:29