• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-10-19 20:05:42
  • Sursa:
PASTILA DE LIMBA. „Ai consultat un medic” sau „Te-a consultat un medic”? Imagine

Aparent, lucrurile ar trebui să fie simple. Din păcate, nu sunt. Mulţi oameni deturnează sensul acestui cuvânt şi fac din el un sinonim al lui „a examina". E aici o confuzie de planuri care are drept consecinţă o serie de exprimări greşite, aşa cum avem ocazia să vedem aproape de fiecare dată când deschidem ziarul sau televizorul.

Mai mult, în ultima vreme confuzia a început să se insinueze şi în zone pe care le ştiam mai puţin permeabile, cum ar fi emisiunile de radio şi cărţile. E un semnal că lucrurile arată din ce în ce mai rău.

De exemplu, un crainic de ştiri sportive a relatat nu de mult despre accidentarea unui fotbalist, după care a venit cu precizări: „Medicul care l-a consultat pe Tănase a declarat că s-ar putea să nu fie ceva foarte grav". Ei bine, medicul respectiv poate să-l şi consulte pe fotbalist, însă numai în chestiuni legate de stopuri, preluări, cornere sau şuturi la poartă. Eventual referitor la barurile de noapte şi la tatuaje. âDacă e vorba de o problemă medicală, medicul nu poate decât să-l examineze pe pacient. Prin urmare, s-ar cuveni ca precizarea de mai devreme să arate astfel: „Medicul care l-a examinat pe Tănase a declarat că s-ar putea să nu fie ceva foarte grav". Sau: „Medicul pe care l-a consultat Tănase a declarat că s-ar putea să nu fie ceva foarte grav".

Aşadar, pacientul consultă, iar medicul examinează, niciodată invers. Pacientul, fie el fotbalist, lăptar, geamgiu sau arhitect, are nevoie de o informaţie şi se adresează unui specialist. Îi cere sfatul sau părerea, îl întreabă ce-i de făcut - adică îl consultă. Iar dacă veţi spune că în dicţionar verbul „a consulta" are şi sensul de „a examina", accepţia respectivă vizează doar cercetarea unui text sau a unui izvor în vederea informării sau a documentării.

În consecinţă, când auziţi pe cineva spunând „Trebuie să te consulte un medic", gândiţi-vă că lucrul pe care vrea să-l spună de fapt acel cineva este „Trebuie să consulţi un medic" (eventual „Trebuie să te vadă un medic").