• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-03 13:46:50
  • Sursa:
Pasagerii companiilor aeriene din UE vor putea vorbi la telefon in timpul zborului Imagine

Pasagerii companiilor aeriene din Uniunea Europeană (UE) vor putea în curând să vorbească la telefoanele mobile în timpul zborului, în condițiile în care Comisia Europeană a permis accesul la tehnologia 5G la bordul avioanelor, informează BBC.

Recent, Comisia Europeană (CE) a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor.

„Pe lângă tehnologia mobilă din generațiile anterioare, companiile aeriene vor fi în măsură să furnizeze cea mai recentă tehnologie 5G la bordul avioanelor lor, întrucât Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor, desemnând anumite frecvențe pentru tehnologie 5G în timpul zborului”, conform CE.

Astfel, pasagerii de la bordul curselor aeriene din UE își vor putea utiliza telefoanele mobile la capacitatea lor maximă, la fel ca atunci când sunt conectați la rețele mobile 5G de la sol.

Statele membre UE au termen limită până pe 30 iunie 2023 pentru a pune la dispoziție benzile de frecvență 5G pentru zborurile comerciale.

După această dată, este foarte posibil ca pasagerii să nu mai fie obligați să pună telefoanele în „Airplane mode” odată ajunși în avion și să-și folosească aparatele pentru convorbiri, ori să utilizeze aplicații care folosesc datele mobile pentru vizionarea de filme, ascultatul de muzică etc.

„Cerul nu mai e demult o limită când vine vorba de posibilitățile oferite de conectivitatea super-rapidă și de mare capacitate”, a spus comisarul european responsabil penru piața internă Thierry Breton, citat de BBC.

UE a rezervat încă din 2008 anumite benzi de frecvență pentru cursele de pasageri care să ofere acces la Internet în timpul zborului, dar acest serviciu s-a dovedit a fi extrem de lent, în condițile în care se baza pe un satelit pentru a stabili o conexiune între avion și un releu de la sol.

Noul sistem are avantajul că dispune de o viteză de transfer mult mai rapidă, oferită de infrastructura 5G, care poate ajunge la peste 100Mbs, ceea ce ar permite, de pildă, descărcarea unui film în câteva minute.

În momentul de față, pasagerii sunt rugați să pună telefoanele în „Airplane mode”, de teama interferențelor care ar putea afecta sistemele automatizate de control al zborului. Experiența a arătat că acest risc este extrem de redus, dar pasagerii sunt în continuare rugați să-și închidă telefoanele în timpul zborului.

La începutul anului, administraţia SUA a cerut o nouă amânare a introducerii reţelei de mare viteză 5G pentru telefoane mobile, invocând potenţiale riscuri pentru aviaţie, Secretarul Transporturilor, Pete Buttigieg, şi şeful Administraţiei Aviatice Federale (FAA), Steve Dickson, au solicitat operatorilor de telefonie mobilă AT&T şi Verizon, principalele companii din domeniu din SUA, să amâne cu până la două săptămâni lansarea noilor benzi de frecvenţă 5G, programată pentru 5 ianuarie.

Oficialii americani le-au mai cerut companiilor să amâne introducerea serviciului comercial C-Band în jurul anumitor aeroporturi-cheie până la sfârşitul lunii martie pentru a le acorda acestora suficient timp să facă testele şi actualizările necesare, după ce producătorii de avioane Airbus şi Boeing şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibile interferenţe ale reţelei 5G cu radioaltimetrele aeronavelor.

Acest risc nu există pentru companiile aeriene în cazul UE și UK, tehnologiei 5G, conform unui specialist citat de BBC, deoarece Europa folosește un set diferit de frecvențe în cazul 5G.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la un nivel de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate, luni, de Eurostat.

Economie 2024-03-18 12:59:46

Primarul unui oraș din nordul Austriei a fost împușcat mortal luni dimineață, principalul suspect, cunoscut ca vânător, fiind căutat de poliție, scrie RTL, preluând un site local, Kronen Zeitung.

Economie 2024-10-28 14:48:37

Somnul şi odihna au trecut pe prima poziţie în ceea ce priveşte aspectele importante asupra calităţii vieţii, detronând alimentaţia, care este anul acesta pe locul trei, conform unui studiu realizat de Centrul de Informare, Prevenire, Risc şi Analiză (CIPRA), prezentat luni.

Economie 2024-06-17 16:34:10

Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, a confirmat pentru Agerpres trecerea în nefiinţă a vicecampionului olimpic Florin Zalomir, care şi-a luat viaţa luni dimineaţă în locuinţa sa din Otopeni.

Economie 2022-10-03 15:00:18

Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, fost ministru de Finanţe, a afirmat marți seara la Digi24, că este nevoie de digitalizarea ANAF, chiar dacă nu se poate face dintr-o dată. Ministrul de Finanţe ar trebui să aibă un dialog amplu pe această temă şi să asculte specialiştii din mediul privat. Câciu a făcut apel la un „front comun” în acest sens şi consideră că trebuie să se pună „capul la contribuţie”. Dacă se renunţă la digitalizare – e-TVA, e-factura, e-transport - Câciu crede că nici nu se va mai face vreodată.

Economie 2024-07-23 23:13:49

Capacitatea militară de reacție a Rusiei, cât de repede trece armata de la identificarea unei ținte la găsirea unei soluții, tragerea asupra ei și neutralizarea, este acum mult mai mare decât era la începutul războiului din Ucraina, arată o analiză Business Insider.

Economie 2025-04-29 07:00:16

De la 1 octombrie, copiii și adulții cu tulburări din spectrul autist vor beneficia de decontarea parțială a tratamentelor, printr-un nou subprogram național de sănătate, în cadrul programului național de sănătate mintală, derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), conform unui anunț al instituției.

Economie 2023-09-29 13:41:22

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a anulat zeci de zboruri programate pentru luni, ca măsură preventivă, din cauza vântului puternic care însoţeşte furtuna Isha, aşteptată în Olanda, dar şi în Marea Britanie, unde aproape întreg teritoriul este vizat de o alertă de vânt ce ar putea reprezenta un pericol vital. Şi în Regatul Unit sunt perturbări semnificative ale circulaţiei feroviare şi aeriene, potrivit Sky News.

Economie 2024-01-21 20:59:48