Zohran Mamdani, primarul ales al orasului New York este socialist democrat. Are 34 de ani și de acum este cel mai tânăr edil al metropolei americane ales vreodată. Când și-a anunțat candidatura în octombrie anul trecut era un personaj necunoscut. Înainte de cariera politică a făcut parte din lumea muzicală, cântând rap sub numele de Young Cardamom. A compus și o piesa pentru un film Disney în 2016.
Zohran Mamdani s-a născut și a crescut în Uganda, până la vârsta de 7 ani, când familia sa s-a mutat la New York. Mama lui este regizor, iar tatăl profesor de antropologie la Universitatea Columbia.
A obținut o diplomă în studii africane și a cofondat prima filială a școlii - Studenți pentru Justiție în Palestina. A obținut cetățenia americană în 2018, iar mai apoi a fost consilier în domeniul locuințelor pentru prevenirea executării silite. Mamdani susține că tocmai slujba, în cadrul căreia a ajutat proprietarii de case de culoare cu venituri mici din Queens să lupte împotriva evacuării și să rămână în casele lor, l-a inspirat să candideze pentru o funcție publică.
Zohran Mamdani s-a căsătorit cu o artistă siriano-americană pe care a cunoscut-o pe o aplicație de dating la începutul acestui an.
Campania sa concentrată pe rețelele sociale l-a ajutat să atragă un public cât mai tânăr. Videoclipurile i-au adus aproape 5 milioane de urmăritori pe Instagram și 1,6 milioane pe TikTok.
Criticii și scepticii spun că planurile sale ambițioase nu vor fi accesibile. Rămâne totuși o figură controversată. Progresiștii l-au susținut pe Mamdani pe tot parcursul campaniei sale, carisma crescându-i popularitatea dincolo de New York.
În timpul campaniei, liderii democrați din Washington și democrații moderați s-au distanțat de Mamdani considerând opiniile sale prea radicale. A fost un critic deschis al Israelului, numind campania sa militară din Gaza un "genocid" și spunând că Palestina ar trebui să existe ca "un stat cu drepturi egale".
A criticat și administrația Trump, în special raidurile anti-imigrație din orașe precum Chicago și Los Angeles, promițând să angajeze mai mulți avocați pentru oraș pentru a contesta orice desfășurare a Gărzii Naționale.
