„Are la baza o structură din lemn, căptuşită cu tablă. Este restaurată 100 la sută”, a spus Marius Diaconu, proprietarul maşinii.
A fost cea mai admirată maşină de epocă, dar de departe a fost şi cea mai scumpă dintre toate.
Majoritatea proprietarilor de astfel de maşini pe patru roţi spun că nu contează câţi bani investesc pentru a le aduce într-o stare bună de funcţionare şi că cel mai mult cântăreşte valoarea sentimentală.
„Este o pasiune veche, am mai multe maşini de tipul ăsta. Este o maşină care se conduce cu mare plăcere”, spune un proprietar de maşini.
Iubitorii mașinilor de epocă au admirat vehiculele istorice şi pentru a rămâne cu o amintire s-au fotografiat cu acestea.
Evenimentul, organizat în premieră la Râmnicu-Vâlcea, s-a desfăşurat simultan în 23 de oraşe din ţară.
